Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Membri ai regimului Putin cer reintroducerea pedepsei cu moartea, după atacul de la sala de concerte din Moscova

Deputații ruși cer reintroducerea pedepsei cu moartea pentru anumite crime deosebit de grave. Declarațiile vin în contextul atacului sângeros de la sala de concerte din Moscova, când au murit aproape 140 de oameni. Imediat după apelul parlamentarilor ruși, Curtea Constituțională, de care depinde restabilirea pedepsei capitale, a anunțat printr-un comunicat de presă că subiectul ar putea fi examinat într-o ședință.

Membri ai regimului Putin vor reintroducerea pedepsei cu moartea, după atacul de la sala de concerte din Moscova

Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a spus că Rusia dispune de cadrul legislativ necesar pentru condamnarea la moarte. Oficialul rus a amintit că Moscova nu mai este parte a Consiliului Europei și, prin urmare, nu este obligată să respecte moratoriul pentru pedepsele capitale, introdus în 1996.

Veaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat: „Atât în Constituție, cât și în legislația penală nimeni nu a anulat pedeapsa cu moartea. Este decizia Curții Constituționale, care a suspendat aplicarea acestei condamnări. Prin urmare, nu e nevoie de niciun referendum, este suficientă o decizie în acest sens a Curții Constituționale”.

Leonid Sluțki, președintele Partidului Liberal-Democrat: „Astăzi, trebuie să spunem clar, moratoriul pe care l-am stabilit pentru pedeapsa cu moartea, în anul 1996, în legătură cu aderarea la Consiliul Europei, trebuie întrerupt. Astăzi, pentru acești neoameni și degenerați nu poate fi o altă pedeapsă decât moartea”.

Totodată, șeful Serviciului Federal pentru Securitate, succesorul KGB, a acuzat SUA, Marea Britanie și Ucraina că ar sta în spatele atacului terorist din 22 martie. Oficialul rus nu a prezentat, însă, dovezi care să-i susțină declarațiile. Șeful securității ruse a mai acuzat și Kievul că ar fi antrenat militanți islamiști pe teritoriul țărilor din Orientul Mijlociu.

Autoritățile ucrainene nu au comentat aceste acuzații, dar anterior au respins categoric implicarea în atacurile din Moscova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE