Siguranța, simbolismul și sustenabilitatea se întâlnesc într-un mod cu totul aparte în garajul Vaticanului. Papa Francisc nu a fost doar liderul spiritual a peste un miliard de catolici, ci și un simbol al modestiei moderne, inclusiv atunci când vine vorba despre alegerile sale auto. De la mașini de epocă la modele electrice de ultimă generație, fiecare vehicul papal spune o poveste.
- Înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00, ora României. Este decizia luată marți de cardinalii Bisericii Catolice, la Vatican. La ceremonia care va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, sunt așteptați să participe șefi de stat din întreaga lume.
La începutul pontificatului său, Papa Francisc a ales un Ford Focus albastru închis din flota Vaticanului, preferându-l limuzinei tradiționale. Acest Ford Focus a fost blindat și a fost folosit pentru deplasările sale prin Roma și în vizitele oficiale.
La scurt timp după ce a preluat funcția, Papa Francisc a primit un cadou special: un Renault din 1984, cu 300.000 de kilometri la bord. Papa nu doar că a acceptat modestul Renault, dar s-a și urcat personal la volan, conducându-l prin Vatican, spre stupefacția gărzilor sale de securitate. Astfel, Renault-ul alb, cu plăcuțe de înmatriculare din Verona, Italia, a devenit un simbol al „Bisericii sărace” imaginată de Francisc.
În timpul vizitei sale din 2015 în Statele Unite, Papa Francisc a ales să călătorească într-un Fiat 500 negru, contrastând cu SUV-urile blindate din escortă. Această alegere a transmis un mesaj puternic de modestie și responsabilitate ecologică.
În 2019, Papa a primit un Dacia Duster 4x4 special configurat, pentru vizita sa din România. Maşina nu avea plafon ci un o zonă panoramică de unde Papa a putut saluta mulțimea, iar interiorul a fost modificat la Pitești. Înainte de vizită, o echipă de la SPP l-a vizitat pe Papa Francisc la Vatican - acesta a văzut planurile papamobilului românesc şi le-a aprobat.
În decembrie 2024, Papa Francisc a primit primul "Papamobil" complet electric, un Mercedes-Benz G-Class modificat. Vehiculul, adaptat pentru viteze reduse și vizibilitate maximă, reflectă angajamentul Papei față de sustenabilitate și inovație.
Primul papamobil a fost un camion
În jurnalul „Bună dimineața, România” de la Euronews, Dan Vardie, președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, a explicat că Papa Ioan Paul al II-lea a avut ideea folosirii unui papabil.
„Toți papii, înainte de Papa Ioan Paul al II-lea, se deplasau cu un scaun papal care se numește sedia gestatoria. Era în vremurile romane, ca în Egiptul antic. Era un scaun făcut, bineînțeles, pentru Papă, cărat de către gardă. Abia la Ioan Paul al II-lea a apărut această idee de a avea un papamobil”, a precizat Dan Vardie.
„Primul papamobil a fost un camion, pentru că așa și-a dorit la vremea aceea Papa Ioan Paul al II-lea. După cum știți, el venea din Polonia. Și el era un om destul de modest. Desigur, a avut nevoie de un camion ca să facă treaba asta. În vizita lui Papa Ioan Paul al II-lea din Marea Britanie a folosit un camion făcut de Ford”, a afirmat expertul auto.
Mașinile folosite de Papa Francisc, primite cadou
„Au fost mai multe mașini pe care Papa Francisc le-a primit. Vreau să precizez că nu poate fi vorba, așa cum s-a speculat, despre o tranzacție financiară în niciun fel. Toate aceste mașini sunt făcute cadou către statul Vatican de către producătorul respectiv. S-a speculat că ar fi vorba despre niște contracte de publicitate, ceea ce evident că Vaticanul nici măcar nu le-a luat în seamă vreodată asemenea zvonuri.
Inclusiv în cazul Daciei nu a existat niciun fel de tranzacție financiară.
Statul Vatican, Papa însuși, nu cere niciodată nimic, cel puțin, ultimul Papă nu a cerut niciodată să i se dea vreun automobil. Toate aceste papamobile sunt de folosit într-un spațiu limitat pentru că toate modificările aduse acestor automobile elimină o serie întreagă o serie întreagă de elemente de securitate rutieră. Cu alte cuvinte, papamobilele, și mă refer la cele modificate, nu pot fi folosite decât în aceste spații, în întâlnirile Papei”, a precizat Dan Vardie.
Papa Francisc a folosit patru mașini în vizita din România. O Dacia Duster, printre acestea
„La București, în România, Papa Francisc a avut chiar patru mașini. Mașina cu care a mers în țară a fost o Dacie Logan, o mașină absolut normală nemodificată, așa cum a fost în Statele Unite Fiatul 500L. În România a fost o Dacia Logan.
Francisc a avut această dorință de a merge tot timpul la baza inclusiv a industriei auto. Niciodată nu și-a dorit Mercedes, chiar dacă Mercedes i-a făcut un cadou și a găsit această formulă interesantă spre o mașină electrică.
În vizitele din locurile în care sunt protejate, nu este un trafic deschis, sunt folosite aceste mașini care au, în funcție de tipul ei, fie un scaun unde acesta poate să stea, fie au niște bare pe care el se poate susține când este ridicat în picioare. Sunt folosite realmente pentru aparițiile publice în mijlocul mulțimilor, unde evident totul este controlat”, a mai precizat el.
Cum a fost modificată special Dacia Duster pentru Papa Francisc
„Dacia a fost modificată de o divizie specială a producătorului. A fost idee care a venit din managementul lui Automobile Dacia la vremea aceea. Această idee a fost aprobată de către Paris, pentru că a fost o idee foarte bună și o ocazie unică de a ajunge ca o Dacia să fie vizitată la propriu în interior de către un Papă. (...)
Dacia a fost modificată la Pitești. Această Dacia Duster era din 2019, generația a doua. A fost scos plafonul și a fost adăugat acel plastic sub care se putea sta. Era doar pentru intemperii. Părțile laterale au fost deschise. După părerea mea, a fost o minunată inițiativă luată de Dacia”, a mai spus Dan Vardie.
Papamobilul Dacia Duster, expus la Muzeul din Vatican
„Toate papamobilele folosite în asemenea situații se duc de regulă la Vatican înapoi, unde este și Dacia în care a fost Papa Francisc. Este la Muzeul Vaticanului. O copie a acestei mașini este și în Muzeul Dacia de la Mioveni. Vine vrea să vadă cum arată mașina folosită de Papa în România este bine să meargă la muzeul din Vatican sau la cel din Mioveni.
În România, Papa a mai folosit și alte papamobile, inclusiv un Dodge, o apariție interesantă, și un Mercedes. Mercedes este producătorul care a dat cele mai multe mașini către statul Vatican”, a concluzionat el.