După 34 de ani de democrație, românii continuă să voteze cu valul creat de sondaje și mai puțin pornind de la o informare corectă. Trei sondaje recente vin cu diferențe foarte mari legate de procentele pe care le-ar lua principalii competitori politici intrați în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei. Specialistul Andrei Țăranu explică cum anume pot fi manipulați alegătorii printr-un sondaj.
Posibile manipulări prin sondaje
Electoratul, captiv încă al fenomenului ”band wagon”
Trei sondaje contradictorii, cu diferențe stridente între competitorii la Primăria Capitalei: Cristian Popescu Piedone, Cătălin Cîrstoiu, Nicușor Dan și Mihai Enache:
Potrivit analistului Andrei Țăranu, manipularea prin sondaje are o anumită eficiență. Se creează așa-numitul fenomen “band wagon”: electoratul are tendința să se ia după numele deja vehiculate în repetate rânduri ca fiind în pole position și să voteze în consecință, în speranța, psihologică, de a beneficia cumva de pe urma câștigătorului.
Andrei Țăranu, analist politic: „Un sondaj sau mai multe sondaje pot să manipuleze, pentru că există acest fenomen de band wagon, adică cei care văd că cineva este propus, presupus ca fiind câștigător, în mai multe runde, tind să se ducă înspre câștigător, în speranța că vor fi într-un fel sau în altul în grupul celor care beneficiază cumva de pe urma câștigătorului. De aici, fenomenul de band wagon, adică cei care vor să fie în vagonul cu muzica, în vagonul în care toată lumea se distrează și nu în vagoanele cenușii ale restului societății”, a spus acesta, potrivit RFI.
Pe de altă parte, analistul politic Cristian Andrei a spus la Euronews România că diferențele dintre sondaje nu țin neapărat de intenția cuiva de a distorsiona informații, ci pot fi un indicator al faptului că cetățenii încă nu au apucat să se documenteze suficient despre candidații politici.
Cristian Andrei, analist politic: „Probleme pot fi legate de faptul că avem niște candidați care încă nu sunt cunoscuți și trebuie neapărat să spunem lucrul ăsta, că sondajele din următoarea perioadă pot fluctua destul de mult, pentru că sunt candidați noi, sunt situații noi, inclusiv acest domn Piedone, care pare să fie undeva sus în sondaje în acest moment, este destul de recent intrat în cursă. Bucureștenii nu au început să se uite atent neapărat la campanie, deci vor fi variații, vor fi creșteri ale unor candidați, vor fi scădere ale altor candidați”.
Clasamentul din social media, la acest moment, al candidaților la Primăria București
Pe rețelele de socializare sunt, din această săptămână, toți candidații la Primăria Capitalei. Ultimul sosit, medicul Cătălin Cîrstoiu, proaspăt intrat în politică, și-a făcut cont de Facebook.
Dar cine pare să aibă cel mai mare succes în mediul online, la acest moment, cel puțin? Cristian Popescu Piedone. Candidatul PUSL are aproape un milion de urmăritori pe Facebook.
El este urmat, la mare distanță, de actualul edil al PMB, Nicușor Dan, care are de patru ori mai puțini admiratori în online. Candidatul AUR, Mihai Enache, are 27 de mii de urmăritori, iar cel din partea PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, a adunat, până acum, puțin peste o mie de urmăritori.
Calendarul alegerilor din 2024
Alegerile 2024 în România au o miză importantă. Românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României.
Coaliția a stabilit calendarul alegerilor din 2024 în România. Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate, iar alegerile prezidențiale au fost devansate.
9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);
8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.