Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Audieri reluate în dosarul deceselor de la Pantelimon. Șefa secției de terapie intensivă a fost audiată

Au fost reluate audierile în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Șefa secției de terapie intensivă a fost audiată la Serviciul Omoruri.

Potrivit surselor, și șefa asistentelor de la ATI a fost citată pentru audieri.

Ancheta a pornit după ce managerul spitalului a fost informat, în scris, de către directorul de îngrijiri că există informaţii de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI, ar fi decedat 20 de pacienţi, în urma administrării incorecte a unui medicament.

Este vorba de Noradrenalină- substanță care îi ține în viață pe bolnavii intubați.

Anchetele făcute de Spital, Colegiul Medicilor și Corpul de Control al Ministerului Sănătății au arătat că s-au respectat procedurile medicale și că acuzațiile privind decesele au apărut pe fondul unui conflict între cadrele medicale.

Bogdan Socea, managerul Spitalului 'Sfântul Pantelimon', declara luna trecută că din analiza preliminară nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secţia de terapie intensivă, raportul urmând să fie finalizat miercuri.

"Până în momentul de faţă, din analiza preliminară nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secţia de terapie intensivă. De asemenea, ceea ce vreau să se înţeleagă foarte clar e că nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia ATI", a declarat Socea la Spitalul "Sf. Pantelimon".

El a susţinut că medicii de acolo "sunt foarte preocupaţi de siguranţa pacientului", iar pacienţii sunt trataţi la "Sf. Pantelimon" în siguranţă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE