Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Maia Sandu acuză o fraudă la votul din Moldova privind Referendumul: ”Un atac fără precedent asupra democrației”

Maia Sandu spune că Republica Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației, unul orchestrat citez ”de grupări criminale și forțe străine.

Președinta în exercițiu a Republicii Moldova promite că vor fi anunțate decizii după ce vor fi publicate rezultatele finale ale alegerilor.

”Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra democrației. Grupări criminale au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă pentru a ne duce într-o zonă de incertitudine și instabilitate.

Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent.

Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică și panică în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu și Alexandru Stoianoglo, în turul 2 la alegerile prezidențiale din Moldova

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandru Stoianoglo, vor accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, potrivit rezultatelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Datele CEC arată că, după numărarea voturilor de la peste 76% din totalul celor 2.219 secţii de votare, Maia Sandu a obţinut peste 36% din sufragii, în timp ce candidatul PSRM a atras voturile a peste 29% din alegători.

Pe locul al treilea se regăseşte Renato Usatîi (Partidul Nostru) cu peste 14% din voturi, iar pe patru Irina Vlah (independent) au votat 6% din alegători.

Victoria Furtună (independent) a fost votată peste 5% din alegători, Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei) de peste 3%, iar Ion Chicu (Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei) de peste 2%.

Restul candidaţilor Octavian Ţîcu, Andrei Năstase, Natalia Morari şi Tudor Ulianovschi au avut sub un procent.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE