De o soartă crudă au avut parte 11 beneficiari ai unui azil din Pipera. De teama controalelor anunțate de autorități, responsabilii căminului au decis, în toiul nopții, să îi scoată cu forța, în cearșafuri sau pături, pentru a-i ascunde într-o casă în curs de construire.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru fapte de violență și lipsire de libertate.
Scenele ireale s-au petrecut noaptea trecută, când 11 persoane în vârstă au fost luate în mare grabă, cărate cu cearsafuri sau pături din azilul în care erau cazate.
Patronii i-ar fi mutat pe grabă pentru că azilul era supraaglomerat. În plus, nu aveau documentele necesare pentru funcționare. Bătrânii au ajuns în toiul nopții, în mijlocul câmpului.
”La azil a fost mereu lume dar acum nu-i mai văd! Azi, ieri! Au dispărut peste, noapte, peste zi. Erau oameni, stăteau afară acolo pe balustradă”, a declarat un bărbat.
”Țipau, cred că erau băgați undeva la subsol, au mai și fugit, i-au găsit mai departe, păi fugeau de bine?”, a spus un altul.
O parte dintre bătrâni, luați de familii
La câțiva kilometri de localitatea Tunari au fost găsiți bătrânii de polițiști și medicii SMURD.
”I-au luat noaptea și nu știu unde i-au dus! În camp? Vai de mine! Cum în câmp? Doamne ferește! Într-o clădire care era în curs de construire! Vai de capul meu, săracii oameni!Urât!”, a adăugat altă persoană.
Autoritățile spun că cele 11 persoane, unele cu dizabilități, erau însoțite de un îngrijitor. După evaluarea medicală, responsabilii au decis că starea lor de sănătate nu necesită internare, așa că, o parte au fost luați înapoi de familii iar ceilalți, cazați la un alt cămin de bătrâni.
Cazul a fost preluat de polițiști și de procurorii parchetului Buftea care au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe dar și pentru lipsire de libertate.