Aproape 37 de persoane au rănite, miercuri, după ce o explozie a avut loc pe o stradă din Cartierul Latin din centrul Parisului. Deflagrația a declanșat incendii și a provocat prăbușirea fațadei unei clădiri în care își are sediul o școală de design, celebră în rândul studenților străini, relatează agenția Reuters.
Salvatorii care au intervenit la fața locului sunt în căutarea a două persoane îngropate sub dărâmături, au precizat autoritățile franceze.
Martorii au povestit că s-a produs o explozie puternică și au văzut flăcări uriașe pe strada Saint-Jacques, în apropiere de Catedrala Notre-Dame de Paris și de Grădinile Luxemburg.
Dărâmături din clădirea Academiei Americane din Paris s-au împrăștiat pe stradă.
Potrivit Poliției, cel puțin 29 de persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare critică.
Militarii au intervenit pentru a institui un perimetru de siguranță în zona în care a avut loc explozia.
Procurorii Parchetului din Paris au precizat că, în acest moment, nu au suficiente probe pentru a determina cauza exploziei.
Parchetul din Paris a declarat că este prea devreme pentru a spune care a fost cauza exploziei. În schimb, viceprimarul Edouard Civel a scris pe Twitter că deflagrația s-a produs, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze. Mai mult, martorii citați de postul BFM TV au spus că au resimțit un miros puternic de gaz în zonă, înainte de producerea incidentului.
Explozia a avut loc la ora locală 16:55 (17:55, ora României). Zona din Cartierul Latin al Parisului este frecventată de turiști și studenți străini la începutul verii, însă, din primele informații, nu există indicii potrivit cărora cetățeni străini s-ar număra printre persoanele dispărute. De asemenea, mai multe clădiri din apropiere au fost evacuate.
Cel puțin 16 oameni au fost răniți, după ce fațada unei clădiri din centrul Parisului, cuprinse de flăcări, s-a prăbușit. Incendiul are loc după o explozie de origine necunoscută, au anunțat autoritățile. Presa scrie însă că a fost o acumulare de gaze.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Paris, Loubna Atta, a declarat că este prea devreme pentru a determina sursa incendiului și nu a putut confirma informațiile potrivit cărora ar fi fost provocat de o explozie de gaz.
Mai multe echipe de salvatori și poliție au ajuns la fața locului, iar prefectura îi îndeamnă pe oameni să evite zona. Presa franceză spune că în clădire funcționa o școală de design și că mai multe imobile din apropiere au fost incendiate. Într-un restaurant din apropiere a fost improvizat un spital mobil, pentru a le ajuta pe victime.