Ministerul Afacerilor Externe anunţă acordarea unor contribuţii voluntare ale României la fondurile NATO dedicate întăririi rezilienţei şi capacităţii de apărare ale Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei şi Regatului Haşemit al Iordaniei, în valoare totală de până la 1.400.000 dolari.
Potrivit unui comunicat al MAE, în acest scop, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis către secretarul general NATO şi omologii săi din statele menţionate scrisori de informare asupra deciziei care a fost luată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1.175/2022, care a stabilit redirecţionarea unor fonduri alocate anterior pentru programul NATO de sprijin pentru armata naţională afgană, rămase neutilizate.
România contribuie la consolidarea rezilienței Ucrainei
Astfel, România va contribui la consolidarea rezilienţei şi capacităţii de apărare ale Ucrainei, care se confruntă cu agresiunea ilegală, neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse, prin acordarea a până la 400.000 dolari pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru această ţară (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund), ale Republicii Moldova, prin contribuţia de până la 600.000 dolari pentru Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a R. Moldova (Moldova Defense Capacity Building Trust Fund), precum şi ale Georgiei, prin finanţarea cu până la 300.000 dolari a Fondului voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a statului georgian (Georgia - Defense Capacity Building Trust Fund), ţări dintre cele mai afectate de efectele invaziei ruse în Ucraina. Contribuţia voluntară la Fondul voluntar de consolidare a capacităţii de apărare a Regatului Haşemit al Iordaniei (Jordan - Defense Capacity Building Trust Fund) va fi de până la 100.000 dolari, precizează MAE.
Decizia corespunde priorităţilor de politică externă şi de securitate ale României şi contribuie la creşterea profilului ţării noastre în cadrul NATO, precum şi la îndeplinirea obiectivelor de consolidare a securităţii şi stabilităţii în proximitatea Flancului Estic, în special în regiunea Mării Negre.
Totodată, acest demers reconfirmă rolul activ al României de promotor al politicii de parteneriate a NATO, prin sprijinirea partenerilor din Vecinătatea Estică, dar şi de întărire a legăturilor Alianţei cu Vecinătatea Sudică. De asemenea, această măsură este în concordanţă cu asumarea de către România, începând cu 1 ianuarie 2023, a rolului de Ambasadă Punct de Contact NATO (Contact Point Embassy - CPE) în Georgia şi, respectiv, în Iordania, pentru o perioadă de doi ani (2023-2024), în urma deciziei NATO în acest sens (https://www.mae.ro/node/59297), mai arată MAE.