Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lupta cu cancerul ovarian, îngreunată de stat: Medicamentele inovative intră extrem de greu pe piața din România

Pacientele cu cancer ovarian se luptă atât cu boala, cât și cu sistemul de sănătate din România.

Tratamentele inovative intră foarte greu pe piața de medicamente de la noi, iar testările genetice costă extrem de mult. Pentru a-și câștiga dreptul la viață, femeile ajung să dea statul român în judecată și, de cele mai multe ori, câștigă.

67% dintre paciente diagnosticate pierd lupta cu boala

Chiar și așa, nu primesc întotdeauna medicamentele de care au nevoie. Iar cifrele sunt îngrijorătoare: 67% dintre paciente diagnosticate pierd lupta cu boala.

Laura Zaharia a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2016. Era la menopauză și mergea la controale ginecologice din trei în trei luni. Așa a depistat că are o tumoră. S-a operat, a făcut trei ședințe de chimioterapie, iar după tratament, timp de trei ani și jumătate, a ținut afecțiunea sub control. Însă, boala a recidivat în 2020.

Laura Zaharia a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2016

Laura Zaharia, pacientă cu cancer ovarian: Nimeni nu se mai aștepta la o recidivă. Din păcate, în pandemie, în anul 2020, au apărut dureri în spate.

Din cauza pandemiei, Laura spune că nu a fost primită să facă CT sau RMN în Timișoara timp de trei luni. Ulterior, a apelat la o clinică din Macedonia, iar acolo a aflat că boala a recidivat. A început singurul tratament pe care îl avem în România, cu inhibitor.

La un control în Germania, medicii i-au recomandat să ia un alt tratament, dar care nu există la noi în țară. Laura a cerut mai multe păreri și medicilor din România. Într-un final a ajuns la o clinică din Turcia.

Tratament în Turcia

Laura Zaharia, pacientă cu cancer ovarian: M-am dus din nou în Turcia și mai aveam recidivă cu încă cinci tumori, sub tratamentul cu inhibitor. Deci eu am continuat acel tratament cu inhibitorul pe care îl avem. Mi s-a făcut în Turcia un CyberKnife, aparat pe care noi nu îl avem în România, și care mi s-a spus că nu poate fi decontat. Am ales Turcia pentru că în Germania era 18.000 euro, în Turcia am plătit 6000. Am făcut iradierea, am continuat recuperarea, lucrurile au mers bine.

După doi ani, corpul Laurei nu a mai suportat tratamentul cu inhibitorul disponibil în România. A reușit anul trecut să schimbe medicața, în Turcia, însă, pentru asta, Laura plătește, lunar, 25.000 de euro.

Laura Zaharia, pacientă cu cancer ovarian: Am vândut o casă, casa părinților soțului meu care sunt decedați, am vândut bijuterii. Am apelat în final, rușine, nerușine, la donații prin Asociația Pacienților Ocologici, la cunoștințe care au firme în localitatea noastră, adevărat micuțe, dar care m-au ajutat, fiul meu care mereu cotizează, plus că suntem cu o grămadă de datorii.

Laura s-a hotărât să dea în judecată Ministerul Sănătății

A cerut autorităților să o ajute cu tratamentul, însă, fără rezultat. Așa, Laura s-a hotărât să dea în judecată Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului.

Laura Zaharia, pacientă cu cancer ovarian: Am câștigat procesul cu sentință executare de punere la dispoziția medicamentului anul trecut, în octombrie, la începutul lunii octombrie. Dar, de atunci, cu toate discuțiile avute între noi, continui să îl cumpăr.

Singura modalitate de a pune în practică hotărârea judecătorească este eliberarea unei autorizații pentru nevoi speciale. Agenția Națională a Medicamentului spune că tratamentul pe care Laura l-a primit în Turcia este indisponibil în România pentru că producătorul nu și-a exprimat intenția să îl vândă la noi în țară.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE