Un potențial loc rezervat pentru viitoarea misiune cu echipaj uman a NASA pe Lună - o zonă despre care se crede că ar avea depozite de apă care ar putea susține viața - ar putea să nu fie atât de potrivit pentru oameni pe cât se credea inițial.
Potrivit unui nou studiu, zona din apropierea polului sudic lunar a fost afectată de o activitate seismică semnificativă, un efect al micșorării dimensiunii Lunii, potrivit Euronews Next.
Regiunea a devenit centrul unei curse spațiale internaționale după ce istoricul modul de aterizare Chandrayaan-3 al Indiei a aterizat cu succes acolo în luna august.
Unul dintre principalele obiective ale misiunii indiene este localizarea unei surse de apă; oamenii de știință cred că gheața ar putea fi găsită în craterele uriașe din regiunea polară sudică, care se află permanent în umbră.
NASA a selectat, de asemenea, o zonă din regiune cunoscută sub numele de de Gerlache Rim II ca loc de aterizare candidat pentru misiunea sa Artemis 3, care este acum programată cel mai devreme pentru sfârșitul anului 2026.
Amenințarea "cutremurelor de lună”
Folosind date de la Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) al NASA, care a fost lansat în 2009 pentru a cartografia suprafața Lunii, autorii studiului au reușit să demonstreze că zona din apropierea locului propus pentru aterizare a fost afectată de unul dintre cele mai puternice evenimente seismice înregistrate de seismometrele lăsate în urmă de astronauții Apollo, cu mai bine de jumătate de secol în urmă.
Descoperirile au fost publicate luna trecută în Planetary Science Journal.
Experții consideră că aceste cutremure seismice - cunoscute sub numele de "cutremure lunare" - ar putea reprezenta o potențială amenințare pentru personalul din viitoarele misiuni cu echipaj uman sau pentru locuitorii din noile așezări, provocând alunecări de teren sau deschizând noi falii.
De ce se micșorează Luna?
Interiorul Lunii este încă fierbinte și topit în miezul său, ceea ce face ca satelitul Pământului să fie predispus la activitate seismică. Pe măsură ce se răcește, Luna se contractă și devine mai mică.
În ultimele sute de milioane de ani, circumferința corpului ceresc a scăzut cu aproximativ 50 m, în parte din cauza forțelor mareice exercitate de Pământ.
Răcirea Lunii determină apariția unor falii, sau "falii de împingere", pe suprafața fragilă a Lunii, care, la rândul lor, provoacă cutremure lunare.
Faliile de împingere apar atunci când o secțiune de crustă mai veche se împinge peste vecina sa mai tânără, provocând formarea unei "scarpări" sau a unei mici trepte asemănătoare unei stânci în peisajul lunar.
"Analiza noastră oferă prima dovadă că aceste falii sunt încă active și probabil că produc cutremure lunare astăzi, pe măsură ce Luna continuă să se răcească și să se micșoreze treptat", a scris Watters într-un studiu din 2019 publicat în revista Nature Geoscience.
El a adăugat că "unele dintre aceste cutremure pot fi destul de puternice, în jur de cinci pe scara Richter".
Studiul din 2019 a folosit modelarea analitică și date de la seismometrele Apollo pentru a localiza epicentrele a opt cutremure lunare, pentru a concluziona că Luna a fost activă din punct de vedere tectonic.
