Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lucian Heiuș: Niciun om cu business corect nu se duce să cheltuie într-o seară la un club 60-70.000 de euro

Lucian Heiuș a declarat la Euronews România că niciun agent economic cu un business corect nu cheltuie sume de ordinul zecilor de mii de euro într-o singură zi. Șeful ANAF a precizat că Fiscul a estimat în ultimii 4 ani aproximativ 20 miliarde de euro în conturile unor persoane, bani care nu pot fi justificați și care nu au fost declarați.

Aceste sume, potrivit lui Heiuș, se regăsesc, sub o formă sau alta, în conturi bancare, în imobile, bunuri mobile cumpărate și în creditările unor firme.

Șeful ANAF a întărit că aceste controale inițiate acum de ANAF nu se vor opri niciodată.

"Niciun agent economic, niciun om cu business corect nu se duce să cheltuie într-o seară la un club 60-70.000 de euro. Niciodată. Un om care știe ce înseamnă să facă o afacere, care se luptă, care are riscuri, care ia credite, care dă salarii la sute, mii de angajați nu face asemenea lucruri", a declarat Heiuș.

Șeful ANAF a mai spus că, în ultimii ani, instituția a efectuat controale timide, însă, de acum, Fiscul trimite un semnal că acestea vor deveni extrem de serioase.

"Au fost 633 de decizii de impunere. Din punctul meu de vedere foarte puține, ținând cont de amploarea fenomenului. Am transmis un mesaj prin care să le spun celor care fac acest gen de infracțiune să se oprească și să înțeleagă că trebuie să se oprească și să declare, și să plătească impozitele și taxele. Nu este nicio șansă să scape (anunțând controalele cu anticipație – n.red.), pentru că ceea ce știm noi astăzi este cert", a mai spus Lucian Heiuș.

Care este cifra evazioniștilor?

"Există 561.000 de CNP-uri care indică diferențe semnificative între veniturile estimate de noi și veniturile declarate.

Acești oameni au lăsat urme reale, pe baza aplicațiilor informatice actuale. Peste 2 ani de zile, cred că vom putea identifica orice în domeniu. Astăzi, noi avem un program informatic, prin care putem vedea la fiecare primărie ce casă, terenuri, autoturisme, ce este înmatriculat.

Avem un protocol și un program informatic în care putem verifica conturile bancare, la fel, fiindcă bilanțurile sunt publice. Avem program informatic prin care vedem cu cât este creditată fiecare societate. Foarte mulți creditează propriile firme cu sume foarte mari", a adăugat Heiuș.

Ce fel de oameni sunt cei care eludează Fiscul?

În ceea ce privește tiparul celor 561.000 de persoane, șeful ANAF nu a putut preciza un profil specific al românilor care înșală statul. Potrivit acestuia, doar 70% dintre cei estimați fac evaziune, în timp ce restul de 30% sunt fie hoți, proxeneți sau traficanți de droguri.

"Mi-e greu să vă spun un tipar, cred că peste 70% din ei fac evaziune fiscală. Restul sunt alții care fac trafic de droguri, de persoane, poate hoți efectiv, poate corupți. Îmi este greu (să spun dacă sunt persoane publice – n.red.) și de asta nu am vrut să văd nici măcar un nume, din acea listă. Nu contează numele, ci CNP-ul", a completat Heiuș.

Resurse limitate, controale țintite

Șeful ANAF vrea controale eficiente, îndreptate către marii evazioniști din România, nu către micii comercianți.

"Din prima zi de când am preluat conducerea, am spus că resursele ANAF sunt limitate. De ce să le irosesc pe cel care vinde doi covrigi și un suc la un colț de stradă și să evit să mă duc la cel care face importuri, marea evaziune?

În primele 2-3 săptămâni, toate controalele au fost direcționate către importatorii de legume și cei care făceau achiziții intracomunitare de legume-fructe. Dacă ar revinde tot numai cu factură, și micul comerciant ar trebui s-o fiscalizeze. De ce să mă duc la micul comerciant fără factură, când el nu are, că nu-i dă cel de la care a cumpărat acea cantitate?

Am direcționat controalele către acești importatori și cei care achiziționează legume-fructe", a completat acesta.

Pe câți oameni se bazează ANAF pentru a face controale?

"Undeva în jur de 50 de persoane care lucrează operativ. Incredibil de puțin. Am decis și vom transfera echipe de inspecție care au alte atribuții spre direcția generală de control a veniturilor pentru a o întări. Începând cu 1 iulie o să fim undeva în jur de 80-90 de echipe care se vor ocupa strict de aceste verificări. O echipă este formată din 2 persoane. Pe moment nu (mai avem posibilitatea de a angaja personal – n.red.), dar sunt convins că după ce vor apărea primele rezultate vom găsi înțelegere la conducerea Guvernului pentru a angaja pe acest domeniu.", a mai precizat Heiuș.

Există ANAF și pentru intangibili?

"Nu cred că există (om intangibil – n.red.). Nu o să existe un inspector din Fiscul din România căruia eu, ca președinte, să îi spun oprește-te din controlul la care te afli azi. Toate aceste acțiuni le-am discutat și cu premierul, și în cadrul Coaliției. Toți au fost de acord. Nu cred că va exista vreun politician care să vină la mine ca șef al ANAF să-mi spună că au ajuns echipele de control la Gheorghe și el e al meu.

Nu există lucrul acesta, pentru că a doua oară nu o mai face.

S-a ajuns într-un moment de cotitură. Multe lucruri tolerate nu mai pot să fie acceptate", a spus șeful Fiscului.

Controalele nu se vor opri vreodată

"Controalele nu trebuie să se încheie niciodată. Începând din clipa asta, acest departament de control al veniturilor trebuie să se dezvolte an de an, până când evaziunea fiscală va scădea în România", a întărit Heiuș.

Șeful ANAF a spus că este imposibil ca toți să fie controlați, dar, în orice caz, oamenii trebuie să înțeleagă că Fiscul trece într-o altă etapă.

 "Este imposibil să îi controlăm pe toți. Lumea trebuie să înțeleagă că Fiscul va trece la altă etapă. Nu doar când e Heiuș Lucian președinte. De acum încolo, Fiscul trebuie să urmeze acest drum."

Lucian Heiuș le recomandă românilor să intre în legalitate și să raporteze corect veniturile.

"Suma pe care am identificat-o este o parte din iceberg, pentru că tot ce a însemnat numerar eu nu-l văd, nu îl pot identifica. Tot ce înseamnă achiziții, precum bijuterii, mobilă scumpă – nu am încă acces la această informație. În 2-3 ani de zile, după digitalizarea integrală, vom avea acces la mai multe informații. Azi nu avem", a conchis președintele ANAF.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE