Rusia ar trebui exclusă din Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură, pentru că expune lumea întreagă riscului unei crize alimentare. Apelul a fost lansat de Volodimir Zelenski, la reuniunea OCDE de la Paris. Președintele ucrainean, care a intervenit printr-o legătură video, l-a acuzat direct pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, că șantajează mapamondul cu foametea.
Volodimir Zelenski a tras un semnal serios de alarmă. Întrucât Ucraina nu mai poate exporta cantități mari de grâu, porumb, ulei și alte produse, lumea se află în pragul unei grave crize alimentare, a spus el.
Zelenski cere mai mult sprijin din partea Europei
UPDATE 15.00: Președintele a cerut liderilor UE să nu lase țara într-o „zonă gri” și să decidă până la sfârșitul lunii iunie dacă vor acorda Ucrainei statutul de candidat oficial la UE.
Marea Britanie avertizează că oraşul ucrainean Mariupol este expus riscului izbucnirii unui focar de holeră
UPDATE 13.30: Oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei, este expus riscului izbucnirii unui focar major de holeră, în condiţiile în care serviciile medicale sunt deja aproape de colaps, a avertizat vineri Ministerul britanic al Apărării.
Există probabil, de asemenea, un deficit critic de medicamente în oraşul Herson, a precizat Ministerul într-un mesaj pe Twitter.
Trupele ruse avansează spre oraşul Bahmut, pentru a controla Severodoneţk
UPDATE 12.10: Trupele ruse au avansat spre oraşul Bahmut (Artemivsk), cu atacuri ce par să aibă drept scop decuplarea oraşului Severodoneţk de liniile de aprovizionare, în timp ce lupte intense continuă în regiunea Donbas, potrivit armatei ucrainene, informează vineri dpa.
„Inamicul avansează în direcţia Vozdvijenka-Rotî, are parţial succes, este fixat pe liniile ocupate", a informat Statul Major al armatei ucrainene în raportul său.
Doi combatanţi britanici şi unul marocan, condamnaţi la moarte de justiţia separatiştilor proruşi
UPDATE 10.50: Doi combatanţi britanici şi unul marocan, care au luptat alături de trupele ucrainene împotriva celor ruse şi au fost luaţi prizonieri în estul Ucrainei, au fost condamnaţi joi la moarte de justiţia separatiştilor proruşi din provincia Doneţk, transmit agenţiile de presă ruse.
„Curtea supremă a Republicii populare Doneţk i-a condamnat la moarte pe britanicii Aiden Aslin şi Shaun Pinner şi pe marocanul Brahim Saadoun, acuzaţi că au participat la lupte ca mercenari'', notează agenţia TASS.
Putin spune că Rusia nu va opri sondele de petrol şi nu crede că Occidentul se poate lipsi complet de energia rusească
UPDATE 10.10: Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că societăţile petroliere ruseşti nu-şi vor opri sondele de petrol, în pofida sancţiunilor impuse de statele occidentale şi a eforturilor acestora de a-şi diminua dependenţa faţă de materiile prime energetice importate din Rusia.
Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa
UPDATE 09.00: Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa după lansarea invaziei ruse pe 24 februarie, a anunţat joi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează agenţiile AFP şi DPA.
Numărul ucrainenilor care după acea dată au trecut graniţa fără a reveni în Ucraina până pe 7 iunie este însă mult mai mare, de circa 7,3 milioane.
Principalele evenimente:
Zelenski a vorbit cu Macron despre „armament greu'' şi aderarea la UE
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că a discutat joi cu Emmanuel Macron despre ajutorul militar al Franţei pentru Ucraina, inclusiv „armament greu", a precizat şeful statului francez, precum şi despre candidatura Kievului la intrarea în Uniunea Europeană, transmite Agerpres.
Într-un mesaj pe Twitter, Volodimir Zelenski a făcut cunoscut că l-a informat pe Emmanuel Macron despre „situaţia de pe front" în faţa forţele ruse. „Am discutat despre alte ajutoare militare pentru Ucraina", a adăugat el, înainte de a încheia: „O atenţie deosebită a fost acordată modalităţilor de aderare a Ucrainei la UE".
Putin compară politica sa cu cea a ţarului Petru cel Mare
Preşedintele rus Vladimir Putin a comparat politica sa cu cea a ţarului Petru cel Mare atunci când acesta a luptat contra Suediei, în Marele Război al Nordului, invadând o parte a acesteia, precum şi ceea ce sunt astăzi Finlanda, o parte din Estonia şi Letonia.
„Tocmai am vizitat o expoziţie dedicată celei de-a 350-a aniversări a lui Petru cel Mare. Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (...) Petru cel Mare a purtat Războiul Nordului vreme de 21 ani. Există impresia că, luptând cu Suedia, a cucerit ceva. Nu a cucerit nimic, a recuperat. Nu cucerea nimic, recupera”, a afirmat Putin, într-o întâlnire cu tineri antreprenori la Moscova.
Comisia Europeană vrea să dezvolte sprijinul psihologic şi pentru sănătate mintală destinat refugiaţilor din Ucraina
Comisia Europeană (CE) a semnat un acord de contribuţie în valoare de 7 milioane de euro cu Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, menit să le ofere sprijin psihosocial şi pentru sănătate mintală persoanelor care fug din Ucraina, informează un comunicat al CE.
Acordul urmăreşte să sprijine refugiaţii cu probleme de sănătate mintală şi traumatisme psihologice grave, prin acordarea de prim ajutor şi evaluare psihologice, precum şi prin acordarea de sprijin psihosocial şi de sănătate mintală pe termen mai lung, în propria lor limbă.
Lupte pentru fiecare casă la Severodoneţk, avans ucrainean în sud şi atacuri ruseşti la Slaviansk
Armata ucraineană a anunţat joi că a înaintat în lupte intense de stradă în oraşul Severodoneţk, dar are nevoie de mai multă artilerie pentru a contracara puterea masivă de foc rusească, în timp ce forţele proruse din autoproclamata republică Doneţk au transmis că a început bătălia pentru oraşul Slaviansk, care împreună cu Kramatorsk este obiectivul principal al trupelor ruse în invazia axată acum pe estul Ucrainei.