Linia de cale ferată dintre Galați și Bârlad a fost distrusă de inundațiile recente. Cel puțin șapte kilometri de terasament au fost măturați de ape. Pagubele sunt uriașe, estimează specialiștii. Jurnalistul Euronews România, Cristian Popa, a relatat din zona în care șuvoaiele au distrus ruta feroviară.
Cristi Popa, jurnalist Euronews România: „E o imagine, despre care eu personal nu am mai văzut-o până acum. Vorbim despre o greutate de zeci de tone probabil și vedem cum arată suspendată șina în momentul de față. Sunt ancorate aceste traverse care sunt și ele foarte grele.
Dedesubt poate să treacă un om fără niciun fel de problemă. Sunt aproape doi metri în care terasamentul a fost practic luat ape”
Linia ferată Galați - Bârlad, distrusă de inundații. „Întreaga geografie a locului a fost schimbată”
Cristi Popa, jurnalist Euronews România: „Dacă ne uităm în vale, putem să vedem că întreaga geografie a locului a fost cumva schimbată. Vedem locurile prin care apa a săpat în pământ, a luat totul în cale. A mutat bolovani, pietre uriașe, cu greutăți foarte mari. Totul s-a petrecut foarte rapid.
Aceasta este calea ferată care făcea legătura între Galați și Bârlad până în momentul în care a fost codul roșu și au venit inundațiile.
Acum am ajuns în partea cealaltă a malului unde lucrurile nu sunt deloc diferite. Au început evaluările din punct de vedere tehnic. Se fac expertize, iar specialiștii au ajuns până în momentul de față la concluzia că vorbim despre cel puțin șapte kilometri din această rută care are 109 kilometri în total între cele două localități, care arată în felul aceasta”
Opt milioane de euro ar fi necesari pentru repararea liniei ferate distruse de inundații
Cristi Popa, jurnalist Euronews România: „Trebuie să înceapă lucrările de la zero pentru că nu mai ai cum să aduci calea ferată la starea inițială. Trebuie să faci terasamentul și, cel mai important, și șinele trebuie schimbate. Ele sunt într-o poziție nefirească și, cel mai probabil, nu mai pot fi utilizate.
Galați-Bârlad este o rută feroviară extrem de importantă, în special pentru copii, dar și pentru navetiști. Sunt nu mai puțin de 20 de stații pe acest traseu și cu siguranță că, pentru foarte mulți, începe un alt șir al problemelor, pentru că vor trebui să se deplaseze. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla la cale rutieră.
Din evaluările care se fac până în momentul de față se vorbește de o sumă de aproape opt milioane de euro, bani care ar fi necesari ca această linie să fie in nou pusă la treabă și trenul să treacă pe aici.
Nu știm până în momentul de față dacă aceasta va fi suma finală. Ce știm e că în decursul timpului CFR s-a tot plâns de lipsa banilor, așa că sunt voci care spun că această linie care este considerată linie secundară va primi atâția bani în așa fel încât oamenii să meargă din nou într-o bună zi cu trenul spre destinația lor, între Galați și Bârlad”