Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lider de generație. ”Viitorul ține de educația noastră, de cum alegem să ne formăm și de exemplele pe care le urmăm”

Valeria-Alina Andronescu este șefă de promoție a Facultății de Energetică din cadrul Universității Politehnica București. Într-un editorial pentru Euronews România, tânăra ingineră vorbește despre cum vede educația, oportunitățile și tehnologia, odată devenită absolventă.

Este o onoare pentru mine să mă aflu în postura de șef de promoție a unei universități de prestigiu, Universitatea POLITEHNICA din București.

Multă vreme m-am întrebat ce vreau să fac în viață și cum pot să o fac mai bine, iar faptul că am pornit pe acest drum mi-a adus doar bucurie și satisfacție. Nu regret alegerea pe care am făcut-o acum 4 ani și doresc să transmit celor care vor să urmeze aceleași studii un mesaj: „Nu renunțați la visul vostru și țineți minte că orice problemă are cel puțin o soluție.”

Dacă m-ar întreba cineva de ce am ales să urmez această facultate, aș spune clar că fără energie nu mai putem funcționa nici noi, oamenii. Suntem dependenți de energie și este mai evident ca niciodată că trebuie asigurat un nivel de trai corespunzător gradului de dezvoltare la care a ajuns societatea. Prezentul este clădit pe baza energiei și nimic din ce vedem astăzi nu ar fi posibil fără existența energiei.

”Dezvoltarea este cheia unei societăți prospere”

Pentru viitor, aleg să rămân în țară deoarece consider că este nevoie de specialiști și în România, de oameni care să aducă nu schimbare, pentru că schimbarea este privită cu reticență, ci mai degrabă, DEZVOLTARE. Aceasta este cheia unei societăți prospere, astfel, către dezvoltare trebuie să ne îndreptăm privirea.

În ceea ce privește prezența tehnologiei în viața de zi cu zi, cred cu tărie că reprezintă un ajutor pentru oameni, câtă vreme nu este utilizată în exces. În domeniul pe care l-am ales, tehnologia ocupă un loc important, iar utilitatea acesteia este incontestabilă.

Așadar, viitorul ține de educația noastră, de cum alegem să ne formăm și de exemplele pe care le urmăm. Educația românească este recunoscută pretutindeni, formând oameni excelenți din toate punctele de vedere. Dezvoltarea tehnologiei a reprezentat, însă, o provocare pentru învățământul românesc, adaptarea la aceste schimbări reprezentând o dificultate.

Revin la ideea de mai sus legată de dezvoltare, deoarece nu totul este pierdut, ci doar trebuie îmbunătățit. România are oameni excepționali și copii inteligenți cu care se poate mândri și care, cu o educație de calitate, pot revoluționa viitorul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE