Klaus Iohannis a promulgat legile cu privire la interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţii publice persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.
Adminitrația Prezidențială a anunțat că șeful statului a promulgat legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.
Astfel, Președintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, arată sursa citată.
Totodată, președintele Klaus Iohannis a semnat și decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 52 alin. (14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaților, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Autorității Electorale Permanente, mai artă sursa citată.
Ce conține legea
„Persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României, republicată, pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, este un amendament care se regăsește atât în ceea ce privește legea de organizarea pentru alegerea celor din Camera Deputaților și Senat, dar și pentru aleșii locali.