Mai mult de 130 de studenți străini s-au alăturat unei acțiuni în justiție contestând revocarea statutului lor de student de către administrația Trump, transmite AFP, citând documente ale justiției americane.
Plângerea studenților, înregistrată pe lângă un tribunal federal din statul american Georgia, îi vizează pe ministrul justiției, Pam Bondi, și pe cel al securității interne, Kristi Noem, precum și pe directorul poliției federale a imigrației (ICE), Todd Lyons.
Plângerea a fost înregistrată inițial pe 11 aprilie în numele a 17 studenți, iar marți seară număra deja 133 de reclamanți.
În plângere se afirmă că serviciile de imigrație au pus capăt ''abrupt și ilegal'' statutului de student al reclamanților prin intermediul unei baze de date de înregistrare dedicate (Student and exchange visitor information system, Sevis), deși vizele acestor persoane erau ''în totală conformitate''.
Unii studenți au fost identificați în mod eronat în baza Sevis ca având cazier judiciar, se mai spune în plângere.
Revocarea statutului de studenți i-a ''împiedicat să își continue studiile și să își păstreze un loc de muncă în SUA'', dar îi face și să ''riște arestarea, detenția și expulzarea'', potrivit aceluiași document, în care se cere restabilirea înregistrării lor în Sevis și a statutului lor legal.
Dintre acești studenți, cărora documentele judiciare le păstrează anonimatul ''de teama represaliilor'', unii sunt originari din India, din China sau din Columbia.
În ultimele săptămâni, sute de studenți străini - peste 500, potrivit CNN - și-au văzut vizele revocate, iar studenți care au participat la manifestații propalestiniene au fost arestați și amenințați cu expulzarea, chiar dacă se aflau în mod legal în SUA.
De asemenea, administrația Trump și-a înmulțit atacurile împotriva unor universități, printre care Columbia și Harvard, acuzate de stângism și că ar fi lăsat să prolifereze antisemitismul în campusurile lor.