Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kim Jong Un a ordonat armatei să intensifice manevrele militare pentru "un război adevărat"

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat armatei sale intensificarea manevrelor militare pentru un "războiul adevărat", în cursul unui exerciţiu de tragere cu rachete la care a asistat fiica sa, a informat vineri agenţia oficială de presă KCNA, preluată de France Presse.

Coreea de Nord trebuie "să intensifice cu regularitate diverse exerciţii de simulare a războiului adevărat, într-o varietate de moduri şi în diferite situaţii", a declarat Kim Jong Un, potrivit KCNA.

Ce le cere liderul de la Phenian soldaților săi

În plus, liderul nord-coreean, care a supravegheat un nou exerciţiu militar, a ordonat soldaţilor să se pregătească pentru "două misiuni strategice: prima, pentru a descuraja războiul şi, a doua, pentru a iniţia războiul".

Imaginile difuzate vineri de KCNA au prezentat lansarea simultană a şase rachete de către unitatea Hwasong, antrenată pentru "misiuni de lovire", a indicat agenţia, adăugând că unitatea "a tras o salvă puternică (de rachete) către Marea de Vest" (numită şi Marea Galbenă n.r.).

Cu o zi înainte, armata sud-coreeană a anunţat că a detectat lansarea unei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în direcţia mării, în largul coastei sale de vest, trasă din oraşul-port Nampo, la sud de Phenian.

Coreea de Sud și SUA vor desfășura luni cele mai ample exerciții militare comune

Acest exerciţiu militar are loc în timp ce Seulul şi Washingtonul se pregătesc să desfăşoare luni cele mai ample exerciţii militare comune din ultimii cinci ani.

La începutul acestei săptămâni, Coreea de Nord a acuzat Statele Unite că alimentează "intenţionat" tensiunile şi Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a doua cea mai puternică persoană din ţară, a avertizat că, dacă Statele Unite ar intercepta unul dintre testele cu rachete ale Phenianului, aceasta ar fi văzută ca o "declaraţie de război".

Relaţiile dintre Phenian şi Seul sunt la cel mai scăzut nivel de mai mulţi ani, discuţiile fiind blocate.

Liderul Coreei de Nord a fost însoțit de fiica sa

În timpul acestui antrenament militar, liderul nord-coreean a apărut însoţit de fiica sa Ju Ae, considerată de unii analişti viitoarea moştenitoare a regimului.

Apariţia ei recentă alături de tatăl său la o mare paradă militară luna trecută, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a înfiinţării armatei ţării, a reaprins deja speculaţiile cu privire la un viitor transfer al puterii dinastice în Coreea de Nord.

"S-ar părea că prezenţa lui Ju Ae la evenimente majore legate de dezvoltarea nucleară a Nordului şi de rachetele sale - pe care Phenianul le consideră a fi de un beneficiu crucial pentru generaţiile viitoare ale ţării - a devenit o normă", a declarat pentru AFP Yang Moo-jin, preşedintele Universităţii de studii nord-coreene din Seul.

Coreea de Nord se simte amenințată de exercițiile comune ale SUA și Coreei de Sud

Coreea de Nord susţine de mult timp că programele sale de rachete şi nucleare au ca scop autoapărarea. Phenianul a condamnat de asemenea exerciţiile comune recente ale Seulului şi Washingtonului, considerându-le repetiţii generale pentru o invazie a teritoriului nord-coreean.

Forţele aeriene nord-coreene sunt cea mai slabă verigă a dispozitivului militar al ţării, afirmă experţi, care estimează că exerciţiile Phenianului de joi sunt dovada că regimul încearcă să umple acest gol.

"Ultimele manevre ale Coreei de Nord, ca multe dintre cele anterioare, au ca scop împiedicarea avioanelor de război sud-coreene să decoleze", a declarat pentru AFP transfugul An Chan-il, directorul Institutului mondial de studii nord-coreene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE