Jocurile Olimpice nu sunt un motiv de bucurie pentru toată lumea. Mulți turiști au fost nevoiți să-și amâne sau chiar să-și anuleze călătoriile în Paris, în condițiile în care accesul în unele zone importante a fost restricționat, iar multe stații de metrou sunt închise. Proprietarii de magazine și restaurante din centrul capitalei franceze spun că au încasări mai mici. Ei speră să-și recupereze pierderile în zilele următoare, când în oraș sunt așteptați iubitorii sportului.
Jean-Pierre este proprietarul unui magazin cu suveniruri. El spune că în ultimele luni, a avut cu 30% mai puțini clienți, în comparație cu vara anului trecut.
Jean-Pierre Salson, proprietarul unui magazin: ”De la începutul lunii iunie, am început să avem mai puțini turiști. În iulie, a fost și mai rău. Cred că vin tot mai puțini turiști atât din Statele Unite ale Americii, cât și din alte țări. Ei evită să călătorească în Franța și în Paris din cauza Jocurilor Olimpice, din cauza traficului (perturbat n.r.).”
Cafenelele sunt și ele pustii. Iar în jurul magazinelor de lux nu mai este aglomerația obișnuită din capitala Franței.
Guillaume Faller, administratorul unei cafenele: ”Deocamdată, e liniște, e mult mai liniște decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cred că situația se va schimba în câteva zile. Cel puțin, așa sper.”
Turiștii care au ajuns în Paris în perioada Jocurilor Olimpice au fost nevoiți să-și schimbe planurile. Accesul în unele zone turistice importante a fost restricționat, iar unele stații de metrou sunt închise.
”Este dificil. Majoritatea străzilor sunt închise. Pentru turiști, este foarte dificil. Știu că sunt Jocurile Olimpice. Înțeleg că se iau măsuri de securitate. Cred însă că autoritățile ar fi trebuit să se gândească să combine turismul cu Jocurile Olimpice”, spune un turist.
Olivier Ponti, vicepreședintele unei companii de analiză a datelor din turism: ”Jocurile Olimpice vor avea un impact pozitiv asupra unei călătorii în Paris. Doar că acum, atât locuitorii, cât și cei care au afaceri în turism au observat doar efectele negative și încă așteaptă să le observe și pe cele pozitive.”
Prețurile mari ale biletelor de avion și ale cazărilor sunt alte motive care i-au descurajat pe turiști să meargă în vacanță la Paris.