Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Jocurile Olimpice Paris 2024 încep miercuri, înainte de ceremonia de deschidere de vineri, cu primele meciuri de fotbal și rugby în șapte.

Jocurile se vor desfășura până la 11 august, dar interesul este deja uriaș. Această ediție a vândut mai multe bilete (8,6 milioane) decât orice Olimpiadă de vară anterioară, au declarat organizatorii în luna iulie, depășind cele 8,3 milioane de la Atlanta 1996.

Mai mult de 1 milion de bilete au fost deja vândute și pentru Jocurile Paralimpice.

Cea de-a 33-a ediție a jocurilor se desfășoară în 35 de locații, în principal la Paris, dar și în alte orașe franceze precum Lille, Marsilia, Lyon, Nisa și insula Tahiti din Pacific.

JO Paris 2024 vor avea un puternic accent urban, cu mai multe competiții desfășurate în locuri emblematice precum Champs-Élysées, Turnul Eiffel, Place de la Concorde, Invalides și Pont Alexandre - cu scopul de a menține sportivii și cetățenii cât mai aproape posibil.

Parisul a fost ecologizat printr-o operațiune monumentală de curățare a Senei, iar multe locații au fost renovate pentru a evita ridicarea de noi clădiri, Paris 2024 având ca obiectiv reducerea amprentei de carbon cu 50% față de jocurile anterioare.

Câți sportivi participă la JO 2024 de la Paris

În total, participă 206 echipe, cu 10.500 de sportivi. SUA este cea mai reprezentată țară, cu 592 de sportivi, urmată de Franța (573), Australia (460), Germania (427), Japonia (404), China (388), Spania (382), Italia (361) și Marea Britanie (327). Cele mai mici delegații - cu un singur atlet fiecare - sunt Belize, Lesotho, Malawi, Malta, Montserrat și Nauru.

România are 107 sportivi calificați la Jocurile Olimpice.

De asemenea, va exista o echipă a refugiaților, cea mai numeroasă de până acum la Jocurile Olimpice, cu 35 de sportivi, majoritatea provenind din Siria, Iran și Afganistan.

Rusia și Belarus nu au voie să participe din cauza invaziei la scară largă a Moscovei și a războiului continuu din Ucraina, dar sportivii lor nu sunt - și vor concura cu echipa Neutră Individuală.

Cine are cele mai mari șanse la medalii la JO 2024

Conform previziunilor Gracenote-Nielsen, se așteaptă ca SUA să câștige cele mai multe medalii la Paris 2024 (123), îmbunătățindu-și rezultatul de la Tokyo 2020 (113).

Dacă echipa SUA va îndeplini așteptările, va fi pentru a opta oară consecutiv când se va plasa pe primul loc în clasamentul Jocurilor de vară.

China este așteptată să termine din nou pe locul al doilea, cu 87 de medalii, cu două mai puține decât la Tokyo 2020. Marea Britanie, cunoscută și sub numele de Team GB, ar urma să termine pe locul al treilea, urmată de Franța, deși se așteaptă ca gazdele să obțină mai multe medalii de aur.

SUA este cel mai mare câștigător de medalii din toate timpurile la Jocurile de vară (2.981), urmată de URSS (1.204), Marea Britanie (948), Germania (892) și Franța (835).

Președintele COSR, Mihai Covaliu, a apreciat că delegația României se va întoarce de la Paris cu șase medalii. Specialiștii de la Sports Illustrated apreciază că România va obține 12 medalii la JO 2024, din care trei de aur. Creditați cu șanse la aur sunt David Popovici (200 metri liber), Ancuța Bodnar și Simona Radiș (canotaj dublu vâsle feminin) și echipajul de canotaj 8+1.

Lista sporturilor de la Jocurile Olimpice 2024

Ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice introduce un nou sport olimpic, competiţia de breakdance, şi readuce în atenţia competiţiei olimpice trei sporturi introduse la ediţia de la Tokyo, respectiv escaladă, skateboarding şi surfing.

  • Atletism
  • Badminton
  • Baschet
  • Box
  • Breakdance
  • Caiac canoe
  • Canotaj
  • Ciclism
  • Echitaţie
  • Hochei pe iarbă
  • Fotbal
  • Gimnastică
  • Golf
  • Haltere
  • Handbal
  • Înot sincron
  • Judo
  • Karate
  • Lupte
  • Nataţie
  • Navigaţie
  • Pentatlon modern
  • Polo pe apă
  • Rugby în 7
  • Sărituri în apă
  • Scrimă
  • Skateboarding
  • Surfing
  • Taekwondo
  • Tenis de masă
  • Tenis de câmp
  • Tir
  • Tir cu arcul
  • Triatlon
  • Volei

Cine transmite în România Jocurile Olimpice de la Paris

Jocurile Olimpice 2024 vor fi transmise și în România. vor putea fi urmărite și în România. Warner Bros. Discovery și Televiziunea Română dețin drepturile de televizare ale competiției în România. Sportivii români vor putea fi urmăriți pe televiziunile Eurosport, pe paltforma Max și la televiziunea publică, pe canalul de sport recent lansat, TVR Sport, dar și pe TVR 1, TVR 2 şi TVR Moldova.

Eurosport 1 și Eurosport 2 vor transmite cele mai importante momente de la Jocurile Olimpice și probele sportivilor români.

Potrivit unui comunicat transmis de Warner Bros. Discovery, ”Eurosport 1 va acoperi sportivii cu relevanță internațională, superstarurile mondiale de la probele cele mai cunoscute din sporturi consacrate precum atletism, gimnastică, înot, ciclism și sporturi pe echipe. Sportivii români vor putea fi urmăriți la Eurosport 2.”

Competiția integrală va putea fi urmărită exclusiv pe platforma Max, lansată în România pe 21 mai, în locul HBO Max.

Televiziunea Română transmite în direct Jocurile Olimpice din anul 1960, cu excepția ediției din 1988.

Bazele olimpice de la Paris

Capitala Franţei devine cel de-al doilea oraş de pe mapamond care găzduieşte trei ediţii ale olimpiadei de vară.

Centrul Aquatics, noua locaţie cu 2.500 de locuri, destinată sporturilor acvatice se află în vecinătatea Stade de France, aici urmând să fie găzduite competiţiile de înot, polo şi sărituri în apă.

Arena Bercy, o construcţie reprezentativă în formă de piramidă, cunoscută pentru turneul de tenis ATP Masters de la Paris, va fi gazda întrecerilor de baschet, gimnastică artistică şi trambulină.

Evenimentele de pentatlon şi echitaţie sunt organizate în fosta reşedinţă a regilor Franţei, palatul de la Versailles.

Arena Champ de Mars, localizată în minunatul parc verde din inima Parisului, a fost construită în anul 2021 în apropierea Turnului Eiffel şi va găzdui competiţiile de judo şi de lupte.

La circa 200 de km sud de Paris se află Centrul de tir Chateauroux, cea mai mare facilitate de acest tip din Europa, unde se vor desfăşura competiţiile de tir sportiv.

Stadionul din apropierea Turnului Eiffel va găzdui competiția de volei.

La 40 de km vest de Satul Olimpic, Elancourt Hill, cel mai înalt punct din regiunea Parisului, este locaţia de desfăşurare a curselor de mountain bike.

După ample lucrări de renovare, magnificul Grand Palais, construit pentru a găzdui Expoziţia internaţională din anul 1900, este locul de organizare a competiţiilor de scrimă şi taekwondo.

Impozanta faţadă a Hotel de Ville, sediul municipalităţii Parisului, cu turnuri de 18,8 metri înălţime şi 143 de metri deschidere, o clădire construită în stil neo-renascentist este punctul de start al întrecerilor de maraton. Din 1357 găzduieşte primăria Parisului, dar a fost reconstruită după incendierea din temelii în 1871 în timpul Comunei din Paris.

Proba olimpică de tir cu arcul se va desfăşura în ampla grădină a Hotelului Invalizilor din centrul oraşului.

Vasta piaţă La Concorde, aflată la est de Champs d'Elysees, a fost transformată într-o arenă în spaţiu deschis pentru probele de BMX freestyle, skateboarding, mişcări de breakdance şi baschet în format 3x3.

Noul centru de escaladă de la Saint-Denis pe Sena are cinci pereţi de căţărare pentru Jocurile Olimpice, unul în spaţiu acoperit şi patru în spaţiu deschis.

La sud-vest de Paris, în Saint-Quentin-en-Yvelines, Golf National este căminul probei olimpice de golf. Acest centrul tehnic naţional francez dedicat disciplinei golf, aparţinând de Federaţia de Golf a Franţei, a fost deschis în anul 1991 şi organizează competiţii naţionale şi internaţionale de profil.

La 650 km sud-est de Paris, navigatorii vor concura pe Mediterana având ca punct de plecare Roucas-Blanc Marina.

Arena de Nord a Parisului, redenumită astfel pentru Jocurile Olimpice, în fond fiind vorba despre Centrul Expoziţional Villepinte, are nouă săli unde se vor disputa rundele preliminare ale probelor de box şi cea de scrimă din cadrul pentatlonului modern.

Printre cele mai interesante locaţii se află, Arena La Defense Paris, căminul clubului de rugby Racing 92 şi care a fost transformată într-o piscină temporară pentru înot şi polo.

Meciurile olimpice de handbal şi baschet sunt organizate în Stadionul Pierre Mauroy, casa clubului francez de fotbal Lille, aflat la o oră distanţă de mers înspre nord de Paris.

Unul dintre cele mai frumoase poduri peste Sena, podul Alexandru al III-lea, construit pentru Expoziţia Universală din 1900, este linia de sosire pentru triatlon, maratonul de înot şi concursurile de ciclism.

Gimnastica ritmică şi baschetul se vor desfăşura în Arena Port de la Chapelle, recent construită cu o capacitate de 8.000 de locuri.

Arenele de la Roland Garros, unde se desfăşoară faimosul turneu de Mare Şlem, este gazda probelor olimpice de tenis şi box.

La sud-vest de Paris, pe velodromul Saint-Quentin-En-Yvelines, unde se află localizată federaţia franceză de ciclism, se vor desfăşura probele de ciclism pe pistă.

Arena din Sudul Parisului va fi un ''hub'' major pentru handbal, tenis de masă, volei şi haltere.

Construit în 1998 pentru Cupa Mondială, faimosul Stade de France găzduieşte probele olimpice de atletism şi rugby în şapte, dar deopotrivă este locaţia unde se va desfăşura şi ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice.

În Polinezia Franceză, înspre centrul Oceanului Pacific, la 16.000 de kilometri distanţă de Satul Olimpic de la Paris, mai precis în Teahupo'O din Tahiti, se vor desfăşura probele olimpice de surf.

Probele de canotaj şi kaiac-canoe vor fi găzduite de stadionului nautic Vaires-sur-Marne, în complexul Vaires-Torcy.

Stadionul Yves-Du-Manoir, care a găzduit ceremonia de deschidere la ediţia Jocurilor Olimpice din 1924, revine la un secol distanţă pentru a găzdui proba olimpică de hochei pe iarbă.

Meciurile de fotbal se vor desfăşura pe diferite stadioane de pe cuprinsul Franţei, respectiv la Bordeaux, St. Etienne, Nantes, Lyon, Marseille, Nisa, iar finalele pe Parc des Princes.

Premieră: Ceremonia de deschidere, organizată pe apă

Până și ceremonia de deschidere a JO 2024 (26 iulie, ora 20:30 - ora României) este una nemaivăzută, așa cum anunță organizatorii. Una dintre premiere este că evenimentul are loc pe apă, pe fluviul Sena, astfel că este pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice când festivitatea se desfășoară în afara unui stadion.

Această idee a fost făcută public pentru prima dată în urmă cu trei ani. Practic, parada celor 10.500 de sportivi va avea loc în bărcile de pe Sena, nu pe pista unui stadion. În jur de 100 de ambarcațiuni dotate cu camere video au fost pregătite de organizatori.

Traseul, pe direcția est-vest, pleacă de la podul Austerlitz și se încheie la Turnul Eiffel, în zona Trocadero, după parcurgerea mai multor repere istorice, de-a lungul a șase kilometri. La Turnul Eiffel se aprinde și acel așa-zis cazan olimpic. Acela este momentul în care Jocurile Olimpice sunt declarate deschise, oficial.

Publicul care dorește să vadă ceremonia o poate face pe 80 de ecrane uriașe, amplasate în diverse puncte de interes din Paris. Se așteaptă aproximativ 600.000 de spectatori în aceste zone. 220.000 de bilete au fost puse la dispoziția spectatorilor, prezenți în tribune, de-a lungul traseului de pe Sena, iar 104.000 bilete au fost destinate spectatorilor de pe cheile inferioare ale fluviului. Însă aceste bilete nu au fost plătite, ci doar rezervate. Este prima ceremonie de deschidere în care majoritatea spectatorilor nu vor plăti o "taxă de intrare".

Totul este conceput în jurul sloganului "Games Wide Open", pentru ca evenimentul să fie accesibil cât mai multor oameni.

Ambarcațiunile cu sportivi vor face și un tur al celor două insule de pe Sena, Île Saint Louis și Île de la Cité.

Surse: euronews.com, Agerpres

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE