O grevă extinsă, care va afecta, timp de trei zile, sectorul de transport din Italia, începe sâmbătă pe aeroporturi şi va continua cu proteste ale lucrătorilor din transportul feroviar şi al celor din serviciile de autobuze, metrou şi tramvai, din cele mai importante oraşe ale ţării, relatează agenţia EFE.
Mobilizarea, determinată de mai multe nemulţumiri, de la „ture extenuante" la reînnoirea contractului colectiv de muncă, va începe cu o grevă de patru ore (11:00-15:00 GMT) a piloţilor şi însoţitorilor de bord ai companiei Ita Airways , aparţinând Fit-Cisl şi Ugl.
Italia, paralizată de greve
La aceeaşi oră, vor opri lucrul şi echipajele italiene ale Wizzair înregistrate la Filt CGIL, iar protestul se va extinde la o serie de companii de handling şi servicii la sol care operează pe aeroportul milanez Malpensa.
Pentru duminică, de la ora 1:00 GMT, a fost convocată o grevă de 24 de ore, la nivel naţional, a personalului din Căile Ferate de Stat (FS), care va afecta traficul feroviar şi ar putea provoca „posibile anulări totale şi parţiale ale trenurilor Frecce, Intercity şi regionale ale Trenitalia", după cum a avertizat compania.
FS a recomandat pasagerilor, în măsură în care este posibil, să îşi reprogrameze călătoriile.
Luni dimineaţa, vor fi autobuzele, tramvaiele şi metrourile cele care vor fi oprite ca urmare a unei greve de opt ore convocate de sindicatele Filt Cgil, Fit Cisl, Uiltrasporti, Faisa Cisal şi Ugl Fna în cele mai mari oraşe din ţară, precum Roma, Milano, Genova, Veneţia, Bolonia, Florenţa, Napoli şi Bari.
Protestele sunt determinate de stagnarea negocierilor pentru reînnoirea contractului colectiv şi au scopul de "a zice „gata" unui sistem de transport public neadecvat", unor resurse insuficiente alocate sectorului, unor salarii necorespunzătoare, lipsei unui echilibru între timpul de lucru şi cel pentru viaţa privată şi riscului constant de agresiuni", potrivit sindicatelor.