Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Iohannis: ”Intrarea României în Spațiul Schengen rămâne obiectiv național prioritar. Cam toată Europa ne susține, mai puțin Austria”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă un ”obiectiv național prioritar”, iar intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație este susținută de ”cam toată Europa”, ”mai puțin Austria care face notă discordantă”.

Cu ocazia vizitei efectuate în Delta Dunării, Klaus Iohannis a reiterat că președintele Consiliului European, Charles Michel, sprijină intrarea României în Schengen de mai mulți ani.

”Președintele Consiliului European susține aderarea sau intrarea României și a Bulgariei la Schengen de când îl cunosc și asta e destul de mulți ani. (...)

Cam toată Europa ne susține, mai puțin Austria care face notă discordantă, dar în perspectivă am speranța ca această chestiune să se rezolve. Oricum intrarea României în Spațiul Schengen rămâne obiectiv național prioritar”, a declarat Klaus Iohannis.

Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei, a declarat că autoritățile de la Viena susțin că spațiul Schengen ”nu funcționează”, motiv pentru care nu consideră extinderea acestuia prin aderarea României și Bulgariei.

În cadrul întâlnirii cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, la Viena, Karner a afirmat că poziția Austriei este că spațiul Schengen ”ca întreg nu funcționează”.

”De aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale de frontieră între state membre. În Germania s-a discutat despre controlul de frontiera cu Polonia. E un semnal că sistemul nu funcționează, de aceea consider că o extendere nu este oportună la momentul actual. Sistemul Dublin are deficitele lui si aici trebuie îmbunătățit cadrul legal”, a spus Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE