Elena Mîndru, o distinsă vocalistă de jazz originară din România și stabilită în Finlanda, este o prezență marcantă în lumea muzicii.
Absolventă a secției de compoziție a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, acum își continuă studiile ca doctorandă la Departamentul de Jazz al Academiei Sibelius din Helsinki, Finlanda, unde își concentrează cercetarea pe caracteristicile timbrului vocii în jazz.
Înainte de aceasta, și-a completat studiile cu un masterat în jazz vocal la Royal Academy of Music din Aarhus, Danemarca, ca parte a prestigiosului program Nordic Master of Jazz. Prin eforturile și dedicarea sa în muzica de jazz, Elena s-a jucat cu notele muzicale pe scene internaționale unde a fost apreciată.
Cu șase albume de jazz lansate și colaborări de prestigiu cu orchestre precum European Jazz Orchestra și Heidelberg Philharmonic Orchestra și acasă cu Orchestra de Stat a Moldovei, Elena Mîndru este recunoscută pentru contribuția sa remarcabilă în industria muzicală. În acest an, se bucură să facă parte din juriul competiției Jazz in the Park, aducându-și experiența și cunoștințele pentru a sprijini și a încuraja autenticitatea noilor voci ale scenei de jazz. Elena este și directorul festivalului de muzică Oulu Music Festival din Finlanda.
Reporterul: Cum este să fii la doctorat în jazz în Finlanda? Adaug la întrebarea mea și: cu ce te-a surprins educația de acolo față de cea a școlilor de muzică din țară?
Am terminat licența aici, în România, deci pot să fac o paralelă între un nivel de licență, masterat în România și în altă parte. Sunt mai multe resurse, în primul rând, care îți oferă, o bibliotecă mai dotată, săli de studii mai dotate, ceea ce pentru un domeniu muzical este un lucru extrem de important, sunt suficiente cărți, iar literatura e internațională și universală. Sunt cărți scrise la edituri destul de scumpe, care nu neapărat să găsesc în toate conservatoarele din România, deci ăsta este un plus. În ceea ce privește domeniul JAZZ-ului, sunt departamentele de jazz care lipsesc în România, încă. Sper tare mult că lucrurile se vor schimba. România are o tradiție deocamdată pentru muzica clasică.
Reporter: Ce este cel mai greu pentru un tânăr absolvent de muzică sau de Conservator sau Academie de Muzică după ce termină facultatea și vrea să se lanseze? Cu ce te-ai confruntat tu în domeniul ăsta?
Foarte greu de folosit cuvântul ăsta a se lansa. Chiar greu de zis când se lansează o persoană. În ceea ce privește muzica, e un domeniu sau e un concept mult mai abstract față de alte domenii. Muzicienii încep să aibă concerte în timpul studiilor, deci nu se lansează doar după ce au absolvit o facultate. Însă ce se întâmplă după ce absolvă facultatea? Rămâne un fel de gol înainte să absolve, încă ai statutul de student, sunt anumite cursuri pe care vrei să le termini, ai un anumit țel, însă după ce le faci pe toate astea, simți OK, care e următorul target, ce faci? Și poate că facultățile și nu asta nu e doar în România, eșuează în a pregăti omul pentru golul respectiv după absolvire, pentru așa-zis piața muncii, dar sună destul de tragic, în cazul muzicii sau în cazul artei.
Reporter: Ți se pare că e diferit după ce termini într-o facultate în România față de o facultate, de exemplu, în Finlanda sau în altă parte a Europei sau a lumii?
Da, este un pic diferit pentru că, în România, din păcate, încă nu se investește în cultură suficient de mult. Cei care nu reușesc să se întrețină, să spun așa, nu au suficiente venituri din meseria de muzician ca freelanceri, mai ales în ceea ce privește jazzul. Nu există alte locuri de muncă. În Scandinavia, de exemplu, și cu precădere în Finlanda, există foarte multe locuri unde se poate preda jazz și muzica ritmică. Se predă încă din liceu sau chiar din școala primară. Dacă alege elevul sau aleg părinții, se poate preda de la vârsta de 7 ani sau chiar mai devreme, ceea ce înseamnă că există locuri de muncă pentru muzicienii care s-au pregătit în acest domeniu. Ceea ce în România nu există. Nu există nici măcar la nivel de liceu și nici măcar la nivel de facultate, așa cum ar trebui să fie. Apoi, există posturi de producători, există festivaluri, există mult mai multe festivaluri care sunt susținute de Ministerul Culturii. Și aici, în România, sunt foarte multe festivaluri, însă lipsește susținerea la nivelul la care există în alte țări. Apreciez foarte mult că festivalurile din țară reușesc să se susțină din fonduri din domeniul privat. Ar fi excelent dacă, din domeniul public, Guvernul și Ministerul Culturii ar reuși să participe mult mai mult.
Reporter: Există o legătură între jazz-ul internațional și cel românesc? Artiști despre care nu știm că au influențat sau au contat pe scena internațională ?
Sunt muzicieni români care sunt de nivel internațional, asta pot să spun că există. Nu aș zice că există mulți genii români care au influențat în sensul în care Count Basie sau Quincy Jones au influențat lumea jazz-ului, însă cred că fiecare muzician a adus cu el aportul cultural din țara sa, ceea ce-i face unici. Muzicienii din România au background-ul și au partea tradițională și aportul cultural românesc pe care l-au combinat cu partea de jazz universal și internațional și a ieșit ceva unic, comparativ cu cei din America care nu au avut bagajul cultural românesc. În sensul acesta, da, este ceva diferit, dar n-au influențat sau n-au inventat ceva nou ca și Dizzy Gillespie sau ca și Miles Davis. Însă sunt nume foarte importante de care trebuie să ne mândrim și să nu le uităm. Printre cântăreți avem Aura Urziceanu, Anca Parghel, care sunt în viață, este Luiza Zan, apoi sunt pianiști și instrumentiști precum Eugen Gondi, Eugen Cicero, Marius Pop, Johnny Răducanu. Sunt extrem de mulți muzicieni de care trebuie să ne mândrim, chiar așa, Dan Mândrilă. Apoi sunt muzicieni români care locuiesc în străinătate și care sunt foarte apreciați de alți muzicieni internaționali, cum ar fi Alex Simu, George Dumitriu. Sunt foarte mulți care merită menționați.
Reporter: Cât de deschiși sunt românii la gest din ceea ce ai observat tu?
În orice țară există categorii diferite de public. Sunt foarte deschiși. Cred că orice fel de public trebuie să vină la un concert live cu inima și cu mintea deschisă, fără să aibă o preconcepție despre cum ar trebui să fie un gen sau altul. La fel, trebuie să meargă la un concert de jazz cu mintea deschisă, fără să se gândească că ar fi un free jazz sau jazz instrumental, vocal sau că le place sau că nu le place. Faptul că un om participă la un concert live este extrem de important pentru că publicul face parte din concertul respectiv și din performanța muzicienilor care sunt pe scenă.
Reporter: Unde, și în ce oraș și pe ce scena, te-ai simțit cel mai bine într-un concert de jazz, apropo că ai amintit de public.
Foarte grea întrebarea asta, pentru că am cântat în zeci de orașe. Ne-am simțit excelent la Jazz in de Park în 2022, când ne-am cântat noi cu cvintetul meu și cu Mateus Mocinski. Mi-a rămas în minte o experiență foarte faină, la Minsk, în 2014, în Belorusia. Cred că aveam alte așteptări când am plecat, am zburat prin prin Kiev, prin Ucraina. Nu m-aș fi gândit atunci că lucrurile se pot schimba în felul acesta și a fost un concert în aer liber cu un cvintet din Belorusia, local din Minsk. Am repetat acolo 2 zile și a fost vreo 4000 de oameni care dansau acolo. Era în într-o piață centrală din Minsk, deci am rămas uimită și era muzica mea. Majoritate pieselor erau
din repertoriul meu, nu erau standarde de jazz, am încântat inclusiv Jocul Țambalelor de Johnny Răducanu, piese compuse de mine, însă oamenii dansau și când am văzut 4000 de oameni dansând și era și în timpul zilei, deci nu era noaptea pe la ora 12:00 cu lumini, încă nu apucat să se facă noapte dar a fost o experiență foarte, foarte interesantă.
Reporter: Cum vezi tu că evoluează scena de jazz contemporan? Se modelează în vreun fel, este influențată de alte genuri?
Sunt multe influențe din muzica clasică, evident din muzica techno. Apar foarte multe colaborări cu Dj-i și din ce în ce mai mult apar formule foarte restrânse, chiar formule solo. Există foarte multe colaborări cu colaborări cu alte zone artistice, în primul rând cu instalații VI, partea vizuală să ia foarte mult în considerare partea de AI.
Reporter: Știu că ți pun o întrebare grea, dar din cele patru albume, care îți place cel mai mult?
Foarte grea întrebarea caș m-ai întreba dacă aș avea șase copii, care dintre acești șase copii este preferatul meu? Sunt toate excelente, deci publicul ar fi sfătuit să asculte toate cele șase albume. Ultimul meu album este cu o orchestră simfonică, se numește Hybrid și este înregistrat în timp de pandemie în mod hibrid cu Orchestra de Tineret a Moldovei. Mi-am dori tare mult întotdeauna să am un CD cu orchestră simfonică pentru că am la bază și pregătirea de muzician clasic și de mică am cântat la vioară și la pian și apoi m-am îndreptat spre jazz și spre partea vocală. Întotdeauna am avut partea asta duală și mă reprezint foarte bine și pe mine ca om, deci l-aș alege în felul ăsta pe cel Hybrid. Așa că vă invit să-l ascultați.
Reporter: Pentru că ai cântat la ediția a 10-a festivalului Jazz in the Park și anul ăsta știu că ești în juriu, în funcție de ce vei juriza?
Din punctul meu de vedere, individualitatea și faptul că un muzician sau o trupă are ceva personal și al lor, o voce proprie, asta este ceea ce mă interesează pe mine întotdeauna cel mai mult.
Reporter: În jazz, e mai importantă improvizația sau tehnica? Cântărețul pare să răspundă instinctiv în improvizație. Există o partitură definită sau se abate de la ea?
Un muzician de jazz trebuie să studieze prima dată partea de bază ca și muzician clasic și de acolo poate să zboare singur, însă fără să cunoască bazele improvizașiei nu are cum să prindă aripi. Deci asta trebuie să facă și în felul ăsta va prinde și vocea proprie pe care o caut eu.
Reporter: Cum vezi evoluția Jazz in The Park și către ce ai vrea să se îndrepte?
Le urez multă baftă și mă bucur mult de direcția în care a luat-o festivalul. Îmi pare bine de tot că sunt din ce în ce mai mulți muzicieni de jazz în festival și că acest concurs a crescut așa de vrut și de dorit., că există trupe din foarte multe colțuri ale lumii și are un renume foarte bun. Sunt mândră de Jazz in Park și se întâ întâmplă lucruri foarte faine. Deci nu doar o experiență foarte pozitivă, ci lucruri faine și e un renume foarte bun pentru pentru Cluj și pentru România.
