Irina Sârbu cântă jazz, ethno jazz, samba, bossa nova, dar și muzică românească interbelică. A studiat pianul de la vârsta de cinci ani, iar în vara anului 2003 a întâlnit-o pe Anca Parghel, care i-a devenit profesoară de canto și improvizație.
Anul acesta, Irina Sârbu a lansat "At The End Of July", album care cuprinde 10 piese scrise și compuse de artistă.
Irina Sârbu cântă la pian de la vârsta de 5 ani, iar cel care i-a făcut cunoștință cu muzica jazz a fost pianistul și compozitorul Andrei Tudor, care, de altfel, i-a fost și coleg de bancă în liceu:
“În clasa a 9-a am dat admiterea la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și acolo l-am cunoscut și pe Andrei Tudor, care era un împătimit al jazzului. La acea vreme ascultam foarte multă muzică clasică, cântam numai muzică clasică, iar el (n.r. Andrei Tudor) tot timpul în pauze, pe hol, era cu căștile pe urechi și zic l-am întrebat ce ascultă. Tot timpul bătea ritmul, era foarte pătruns, era total în lumea lui. După ce am ascultat, mi-am zis: “Gata, asta e, vreau și eu, dă-mi caseta!” Mi-am cumpărat un walkman special pentru a asculta, așa am descoperit muzica de jazz. În pauze sau când se terminau orele la liceu, mergeam împreună într-o sală să cântăm standarde de jazz. Andrei mă acompania la pian, eu cântam cu vocea și încet-încet am început să apărem și pe scenă. Primul concert împreună a fost când avem vreo 19 ani”, a răspuns Irina.
Însă, ce a atras-o pe Irina la muzica jazz au fost poveștile:
“E ceva în ritmul ăsta de swing, care pe mine mă activează foarte tare. Ritmul. Poveștile din muzica de jazz mi se par speciale. Vocile sunt foarte personalizate, unice, în jazz poți să cânți cu orice fel de timbru, dacă ai doar o octavă, cânți doar în octavă aceea. În jazz totul este despre a transmite o poveste, un sentiment. Este despre conectarea cu membrii trupei, pentru că totul se bazează foarte mult pe improvizație. Și, atunci, trebuie să fii mereu prezent, însă totuși să te lași în poveste. Uneori se întâmplă să nu reușești să te conectezi cu colegii, dar cu timpul prinzi curaj și încep să experimentezi. Atunci începe adevărata frumusețe a jazzului, din punctul meu de vedere. Eu nu am avut curaj de la început. Trebuie să asculți foarte multă muzică, să studiezi. Vocea umană se aseamănă foarte mult cu instrumentele de suflat, așa că m-am axat pe Charlie Parker, pe Chet Baker, pe toți cei care cântă la trompetă sau saxofon și pe care îi admir. Și așa, încet, încet, am învățat să imit solourile lor și să învăț anumite fraze, anumite patternuri, pentru că nu tot timpul ai inspirație”.
Întâlnirea cu Anca Parghel
În 2003 Anca Parghel i-a devenit profesoară de canto și improvizație. Cu recunoștință, Irina a povestit că Anca Parghel a avut un rol decisiv în cariera sa:
“Ea m-a învățat foarte multe lucruri. În primul rând ce înseamnă să-ți construiești un repertoriu de jazz, ce înseamnă improvizația, ce înseamnă diferitele emisii, ce înseamnă să te prezinți la un Jam session. Era un om și un profesor extrem de darnic, nu ținea nimic pentru ea. Spunea tot ce știa, tot ce o întrebai, îți împărtășea, te încuraja, te punea pe scenă cu ea. Avea darul ăsta de a te lua prin surprindere. Când venea în România, fiindcă venea foarte rar, locuind la Bruxelles, toți studenții ei mergeau la concerte prin București. Și-ți mai făcea câte o surpriză, te invita pe scenă. Îmi amintesc că am cântat un standard de jazz care îmi place foarte mult, Caravan. Aveam emoții, însă îți dădea foarte mare încredere și te ajuta să te simți în largul tău.
A fost pentru mine ca o a doua mamă. M-a luat, m-a învățat, m-a pus în situație și de acolo am prins aripi și acum aplic tot ce știu, tot ce am învățat de la ea. Le-am asimilat, sunt parte din mine și, totuși, se spune că e foarte fain să imiți, să imiți chiar profesorii sau artiști pe care îi admiri, dar trebuie să te desprinzi de asta și să ajungi la tine, la cine ești tu cu adevărat și care e misiunea ta în muzică și la felul tău de a cânta, la timbrul tău, la curajul tău. Și toate astea se întâmplă, cred, dacă ai noroc să întâlnești oameni și profesori buni, mentori.”
“At the end of July”, primul album compus de artistă
Anul acesta, Irina Sârbu a lansat albumul At the end of July, pe care se regăsesc 10 piese scrise și compuse chiar de artistă.
Alături de Irina Sârbu, pe album îi putem asculta pe Sorin Zlat (pian), Catalin Milea (saxofon), Adrian Flautistu (contrabas), Iulian Nicolau (tobe), Sebastian Burneci (trompetă), Alex Man (chitară acustică) și Liviu Negru (chitară electrică), iar pentru cei care își doresc să achiziționeze albumul, acesta se găsește în librăriile Cărturești:
“Până acum am cântat piesele altora, piese pe care le iubesc, standarde de jazz, muzică românească, dar albumul ăsta mă reprezintă ca om, ca femeie, ca mamă, ca muzician, ca artist, ca suflet. Albumul s-a născut din nevoia de vindecare. Eu am terminat actoria și mereu dl. George Ivașcu, care mi-a fost profesor, spunea că un monolog se naște atunci când nu mai poți să taci și trebuie să spui. Este o formă de eliberare și o formă de a trece la un alt nivel. De multe ori am încercat să compun, mă așezam la pian, dar nu aveam nicio idee. Făcând acest album, compunând versurile și melodiile, mi-am demonstrat că pot și, până la urmă, asta este cel mai important și pentru mine este o nouă treaptă în dezvoltarea mea spirituală, muzicală și personală. E greu uneori să ai curaj să-ți spui poveștile, dar e și foarte frumos și, până la urmă, cred că asta ne face unici, pentru că dacă toată lumea ar cânta același stil și despre același lucru și cu aceeași tehnică perfectă vocală, nu ne-am mai distinge ca suflete, ca artiști, ca oameni.”
Pe albumul At the end of July se găsește și piesa That’s my girl, cântată cu fiica artistei, Ana, pe care am văzut-o pe scenă alături de Irina în multe dintre concerte: “E ceva care va rămâne pentru totdeauna. Poate un cadou pe care i l-am făcut pe viață cu mare drag și din iubire de mamă”.
Ethnotic Project - Șapte Scări, premiat cu „CD-ul anului 2015 – secţiunea etno”
Un alt proiect al artistei este Ethnotic Project, al cărui album, Șapte Scări, care îmbină jazz-ul american cu folclorul românesc, a primit premiul „CD-ul anului 2015 – secţiunea etno”. Albumul a fost realizat în colaborare cu Cezar Cazanoi și Anatol Cazanoi, Gabriel Dedeian (chitară), Dragoș Mihu (tobe) și Laurențiu Horja (bas).
Aniversarea a 20 de ani de activitate artistică
Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de când Irina Sârbu urcă pe scenă alături de Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel, pe care i-a întâlnit tot în 2003, alături de Anca Parghel.
“Reprezentau trupa ei de bază, trupa alături de care cânta. Cred că, de fapt, sunt mai mult de 20 de ani de când am început să cânt, dar în anul 2023 s-a oficializat începutul carierei prin faptul că alături de Andrei Tudor am primit premiul pentru debut în Jazz, la Gala Premilor Jazz, la Sala Radio. Atunci, în 2003. Anul acesta am sărbătorit cei 20 de ani printr-un concert tot la Sala Radio alături de Big Bandul Radio, dirijat de Simona Strungaru.”
Irina Sârbu iubește muzica Bucureștiului de altădată, iar unul dintre concertele memorabile de muzică interbelică pe care artista le-a susținut anul acesta este concertul “Muzica Bucureștiului de altădată” de la Ateneul Român alături de Camerata Regală, dirijor Constantin Grigore: “Mă bucur că lumea are nevoie de genul ăsta de muzică, are nevoie să se întoarcă un pic la rădăcini, să asculte povești de dragoste împărtășită, neîmpărtășită. Orchestrațiile din acest concert sunt semnate de Ioan Dobrinescu și sunt hiturile muzicii interbelice: Zaraza, Iubesc femeia, Vrei să ne întâlnim sâmbătă seară?”
Clasic e Fantastic, spectacol care a primit premiul UNITER pentru rolul educativ.
Pe Irina Sârbu o putem vedea și în spectacolul Clasic e Fantastic, care anul trecut a primit premiul UNITER pentru Rolul educativ.
Spectacolul s-a născut în urmă cu 13 ani, iar inițiatoarea proiectului este Cristina Sârbu, mama Irinei, care este, de asemenea, și prezentatoarea lecțiilor de la Sala Mare a Ateneului. Proiectul cuprinde Educativele Mari, care se desfășoară o dată pe lună la Sala Mare a Ateneului, concepute pentru adolescenți, și care cuprind lecția de jazz, prin care publicul află cum s-au născut stilurile muzicale precum swing, samba, bossa nova, o călătorie prin istoria jazzului. Educativele mici au loc la Teatru Odeon și prezintă piese de teatru despre copilăria marilor muzicieni ca Beethoven, Mozart, Enescu, Gershwin, Chopin.
Un alt spectacol în care o putem vedea pe Irina este Suntetul Muzicii, regia Răzvan Mazilu, care se joacă pe scena Operei Comice pentru Copii: “Să lucrez împreună cu Răzvan Mazilu a fost o experiență unică, extraordinară și sper să se repete. Mi-a plăcut foarte mult să fac parte din acest spectacol și urmează ca în ianuarie să mai avem câteva reprezentații.
În 2006, Irina Sârbu a colaborat cu unul dintre cei mai renumiți țambaliști români, Marius Mihalache, alături de care a înregistrat albumul World Symphony, o fuziune de muzică tradițională și jazz: “Nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung să cânt muzică românească. La mine în casă se asculta numai muzică clasică. Mama a studiat vioara și muzicologia. A absolvit Conservatorul de la Cluj și a fost profesoară de vioară. Și sora mea cânta la vioară, iar eu la pian”.
Locație: Teatrul În Culise
