Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inițiativa „Fereastra spre Europa”: șase tone de sticlă donate Kievului

Vilnius a donat peste șase tone de sticlă pentru a înlocui ferestrele sparte de bombele rusești într-o suburbie a Kievului. Provenită din proiecte de construcție și renovare din capitala Lituaniei, acesta va fi folosită pentru reglarea a peste 300 de ferestre din Borodyanka, conform Euronews.ro.

Primarul Borodyanka, Georgiy Yerko, a fost cel care a cerut ajutorul Lituaniei. Împreună, atât rezidenții din Vilnius, cât și afacerile țării din dezvoltarea imobiliară, construcții și alte domenii similare au donat 300 de metri pătrați de geam și 100 de metri pătrați de foi de sticlă în trei săptămâni.

Se estimează că 200 de blocuri de apartamente și 36 de școli din Kiev și suburbiile sale au fost demolate până în prezent. Primul transport de șase tone de sticlă a fost deja expediat în Ucraina și mai multe vor urma în curând.

Lituania inspiră alte țări să doneze Ucrainei

Vilnius a făcut apel la alte capitale baltice și scandinave să se alăture inițiativei, numită neoficial „Fereastra spre Europa”, cu propriile contribuții.

Primarul capitalei Lituaniei, Remigijus Šimašius, a spus că „toți trebuie să participăm”,  cu „ajutor pe scară largă pentru a-i ajuta pe ucraineni să-și reconstruiască orașele”.

Săptămâna trecută, producătorul turc Baykar a fost atât de impresionat după ce lituanienii au strâns 5,9 milioane de euro în câteva zile pentru a cumpăra o dronă pentru Ucraina, încât compania a ajuns să o doneze gratuit.

Guvernul lituanian intenționează să trimită cele 20 de drone armate Bayraktar TB2 în Ucraina la sfârșitul acestei luni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE