Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Începe procesul contra lui Hunter Biden pentru deţinere ilegală de arme. Ce acuzații i se aduc

Un episod inedit şi riscant pentru campania preşedintelui american Joe Biden, procesul pentru deţinere ilegală de armă de către fiul său Hunter, începe luni în faţa unui tribunal federal din SUA, notează AFP.

Cu un trecut marcat de adicţii şi afaceri dubioase în străinătate, Hunter Biden este una din ţintele preferate ale adversarilor republicani ai tatălui său, începând cu fostul preşedinte Donald Trump, care îl consideră pe Hunter punctul vulnerabil al lui Joe Biden.

Deschiderea procesului său intervine la câteva zile după ce Trump a fost găsit vinovat pentru falsificări contabile, la capătul unui proces judiciar desfăşurat la New York.

Acuzații la adresa lui Hunter Biden

În vârstă de 54 de ani, Hunter Biden este acuzat de procurorii federali că a minţit atunci când a completat formularele pentru achiziţionare a unui revolver în anul 2018, în care el nega o dependenţă de droguri pe care ulterior a recunoscut-o.

Inculpat pentru fraudă fiscală într-un alt dosar, el trebuie să răspundă unui număr de trei capete de acuzare la care în octombrie anul trecut a pledat nevinovat.

Un juriu din Wilmington, fief al lui Joe Biden din statul Delaware, se va pronunţa asupra a două acuzaţii legate de fraudă cu documentele necesare achiziţionării unei arme de foc. A treia acuzaţie se referă la posesia ilegală a armei respective.

De formaţie avocat, Hunter Biden a devenit dependent de alcool şi droguri, ulterior depăşind aceste adicţii.

Joe Biden, care nu s-a exprimat niciodată în mod detaliat asupra problemelor judiciare ale fiului său, l-a asigurat de dragostea sa paternă. Însă democraţii nu au niciun interes ca actualitatea acestui proces să ia locul condamnării lui Donald Trump la New York pe prima pagină a ziarelor.

În luna decembrie, Hunter Biden a fost inculpat în decembrie pentru fraudă fiscală, fiind acuzat că s-a sustras de la obligaţia achitării unor impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari. El a pledat nevinovat, iar procesul în acest dosar va avea loc în acest an în California.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE