În fiecare an pe 31 august este sărbătorită Ziua Limbii Române.Jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari a povestit despre cum cititul în copilăria sa era ”o evadare din sărăcie”, dar și un chin, deoarece cărțile pe care le găseau erau disponibile doar cu grafie chirilică. (Intertitlurile aparțin redacției)
”Ла мулць ань! Сэ вэ букураць де Лимба Ноастрэ чя Ромынэ!
Doar dacă înțelegeți caracterele chirilice, veți citi ce am scris mai sus.
Am scris în chirilică: ”La mulți ani! Să vă bucurați de limba noastră cea română!” Vă sângerează ochii? Așa se scria pe vremuri în Republica Moldova. De fapt, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Vreo trei milioane de vorbitori de limba română citeau Luceafărul lui Eminescu în chirilică la căderea URSS. Am fost unul dintre ei. Și mie îmi sângerau ochii, dar ce să mă fac? Mi-e greu să vă pot face să înțelegeți suferința. Suferința de a pofti din toată inima o carte în grafie latină și să nu ai parte de ea.
Sătulul nu-l înțelege pe flămând, românul din dreapta Prutului nu-l va înțelege pe cel din stânga. Dar vă rog să mă credeți, această durere există. Să vrei să citești în limba română cu litere latine, dar să ai la dispoziție Еминеску(vedeți poza), Ион Крянгэ, Георге Асаки... Eminescu, Creangă, Asachi.
O evadare din sărăcie
Eram de vârsta Nataliei (fiica lui Vitalie Cojocari n.r.), aveam 10-11 ani, și țin minte foarte bine sentimentul neplăcut. Citeam în română cu grafie chirilică și simțeam că-mi sângerează ochii. Nu același disconfort îl aveam când citeam în rusă. Acolo părea firesc. Pe vremea aia, la prăbușirea URSS, pentru noi, copiii, cititul era o evadare din sărăcie. Citeam și uitam că părinții caută disperați resurse de venit, că totul în jurul nostru se năruia, că oamenii pleacă de acasă și nu se mai întorceau cu anii la familiile lor, că nu aveam curent electric decât 2 ore pe zi... Doar că micile rafturi în limba română cu grafie latină era o resursă de evadare rapid epuizabilă.
Legendele Olimpului( în română cu litere latine) a fost ferfenițită de la atâta citit. Eu, de pildă, am dus-o la bibliotecă doar după ce am fost amenințat că nu mă mai lasă să iau alte cărți. Aveam voie la 5 cărți pe săptămână, iar pe vremea aia nici curent electric nu era, darămite dispozitivele de azi.
Limba română adevărată
Bun, după ce am epuizat micuțul raft în română, am fost nevoiți să-l descoperim pe Jules Verne în chirilică. Să urmărim aventurile Ultimului Mohican, ale Hobitului(Хобитул), la fel, în chirilică. Să râdem de pățaniile lui Svejk în chirilică.
Pe 31 august 1989, la Chișinău a fost adoptat alfabetul latin. A fost o victorie a limbii române. Doar că limba română nu a câștigat și războiul. Ne-au dat alfabet latin, dar nu ne-au dat și cărți în limba română. Nu poți inventa o situație mai sadică. Vă garantez eu. Tremurai când puneai mână pe o carte în limba română adevărată.
Dacă vi se pare absurdă expresia ”limba română adevărată”, gândiți-vă că noi am trăit-o pe viu. Expresia banală “nu apreciezi ceva decât atunci când nu ai” nu era banală pentru noi.
Astăzi este ziua Limbii Române. A devenit sărbătoare în România fiind importată din Republica Moldova, asta ca să știți.”
