Iarna asta este fără zăpadă. Peste satul Marin din județul Sălaj dis-de-dimineață s-a lăsat o ceață densă, iar pământul este brăzdat de noroi. Oamenii din sat vorbesc că acum mulți ani pe vremea asta, Ignatul porcului se făcea cu zăpada pân’ la glezne. Mergând spre casa bătrânei Toma Floare, mai întâlnesc într-un sat învecinat o familie care sacrifică porcul pe podul de ciment al șanțului din fața casei. Se simte un aer înecăcios și până seara pare că mulți săteni au pârjolit și sacrificat animalul.
Înainte de a tăia porcul pe șira spinării, preotul îi face o cruce în creștetul capului
Când ajungem la casa Floarei din pragul casei coboară o bătrână vioaie și luminată la față, de nici n-ai zice că are 75 de ani. Duce în mâini un lighean emailat pe care-l întinde unui bărbat îmbrăcat gros și ponosit, cu mânecile suflecate pân’ la coate ca după tranșarea unui animal.
,,Aici, pui în lighean plămânii, ficatul, rinichii pe care-i pun la fiert în cazan pentru caltaboș”, indică bunica Floare pe un ton clar.
Trei bărbați, un prieten din sat, fiul bătrânei și fratele ei, preot în Zalău, îi ascultă vorbele cu sfințenie și fac după cum spune. Înainte de a tăia porcul pe șira spinării, preotul ascute bine două cuțite și cu unul dintre ele îi face o cruce în creștetul capului.
Bunica Floarea are doi copii, o fată și un băiat. Cel din urmă, Ionică ne povestește ce-am pierdut de dimineață, la ora 05.00 când toată lumea s-a trezit pentru Ignat. Știe lucra cu animalele de la bunicul său, iar la vârsta adultă a plecat o perioadă în Franța unde a fost tehnician veterinar.
,,Când am fost copil, mergeam la bunicul meu, Peștean și acolo se făcea chermeză mare (n.r. petrecere) la fiecare tăiat al porcului și de acolo am învățat să tranșez porcul. Era zăpadă mare pe vremurile alea, nu era ca acum cu dereglări naturale. El și tăia clisa (n.r. slănină) așa felii și o punea pe zăpadă să se răcească”, povestește Ionică, timp în care taie spatele porcului.
Bunica nu a cumpărat carne din comerț
Numele animalului sacrificat era Toderică, cumpărat de la un vecin în primăvară și hrănit cu porumb, făină de grâu și cartofi. Toma Floare povestește că de când e ea pe pământul ăsta nu a cumpărat carne de la galantar niciodată. N-are gust și nu are încredere ,,ce-au băgat ăia în într-însa”. Preferă să-și crească singură animalele, refuzând ideea de a cumpăra de la magazin.
Porcul a crescut un an până când i-a venit sorocul. A fost ademenit din coteț și parcă simțea că dimineața asta este altfel și că asta e o zi diferită, povestește Ionică. A fost pus într-o frânghie și pentru a se evita chinuirea porcului, sacrificarea se face repede, folosindu-se curentul electric.
După ce pielea i-a fost pârjolită și s-a făcut ca tăciunele, este răzuită cu un cuțit și frecat cu o perie, gata să devină șorici, dar nu înainte de a fi frecată în întregime cu sare grunjoasă și spălată cu apă clocotită. Între timp i se taie jugulara ca sângele să se scurgă și carnea să fie curată la secționare.
Unii oameni păstrează acel sânge din care se prepară o rețetă controversată numită sângerată. Toma Floarea nu-i de acord cu acest preparat, de aceea lasă sângele să se scurgă pe pământ.
Ea preferă să gătească ce făcea și mama ei acasă: cârnați afumați, caltaboș și sarmale.
,,Pe-atunci era altfel, seara era adunată toată familia de a lu’ maica și de-ai lu’ tata și făceam diznători (arhaism: ospățul porcului). A avut frați mulți maica și când veneau era casa plină ș-apăi după masă și vin începeau să cânte și să descânte”, își aduce aminte Floare. Bătrâna păstrează de la porc grăsimea pentru prăjit și folosește intestinele pentru cârnați. Râzând, își amintește de niște superstiții după ce ne vede pe noi, fetele, că ne uităm îngândurate la bietul animal.
,,Cine mănâncă coada porcului va fi codașul satului și cine mănâncă de la cap va fi fruntea!”, spune ridicând căldarea cu apă pentru spălat carnea.
Viața ei se împărțea între munca la gostat, casă și copii
De-a lungul vieții, Florița și-a avut alături copiii și mama, Peștean Floare, care locuiește la două ulițe distanță. Ea are 92 de ani acum, iar Florița e una dintre cei 10 copii; 6 băieți și 4 fete, printre care cel mai mare copil fiind ea. Își amintește când făceau ospăț, iar mama ei frământa în covată de lemn câte 9 pâini odată.
Tatăl Floriței a fost meseriaș, construia casele oamenilor din sat, iar mama a lucrat la ”colectiv” - Cooperativă Agricolă de Producție.
S-a căsătorit de foarte tânără la 18 ani, c-așa era vremea atunci, și a rămas văduvă la fel de tânără, la 23 de ani. Soțul ei a decedat în cariera de piatră într-un accident de muncă. De atunci nu a vrut să-și refacă viața, așa că a ales să-și ghideze toată energia către copiii ei de care este cea mai mândră. Când vorbește despre ei spune că: ,,că au fost cei mai bine îmbrăcați, cei mai buni și cei mai frumoși”.
Viața ei se împărțea între munca la gostat, casă și copii. Norocul ei a fost că mai ușoare sunt treburile la casă când ai ca mână de ajutor un băiat. Între timp, cât noi ne-am pus pe povestit, carnea ,,aia mai mare și bună”, după cum zice dânsa, a fost tocată și pregătită spre a fi vârâtă în intestinele curățate cu oțet și sare.
Bunica Floare nu e niciodată singură, chiar dacă are atâta treabă pe lângă casă. Chiar în ziua când taie porcul o sună nepoții mutați în Anglia să o salute, iar seara vin rudele din Germania care nimeresc chiar la ,,pomană”.
Casa i se umple de lume care se furișează să mai ia un polonic de ciorbă sau o sarma din oală. Ajunsă cu ziua la final, pregătește porții în oale mici pe care cei veniți în vizită o să le ia acasă.
Porcul în diferite contexte culturale și politice
Ziua de Ignat are diverse semnificații în funcție de cultură, dar cel mai des este asociat cu interpretarea religioasă de la Sfântul Ignatie, sărbătorit pe 20 decembrie. La casa unui sătean, porcul este simbolul unei economii familiale și arată că se păstrează o rânduială. În timpul colectivizării, unele gospodării cu animale au fost acaparate de fermele de stat, accesul la carne fiind influențat de politica economică și agricolă a regimului comunist. În iconografia ortodoxă, porcii apar în scene care prezintă trecerea spre viața de apoi.
Tot cu semnificație religioasă, animalul este de cele mai multe ori sacrificat sub justificarea că este o ofrandă adusă divinității. În cultura islamică și cea iudaică se interzice consumul cărnii de porc, aceasta fiind considerată necurată. De cealaltă parte, în special în Statele Unite și Canada, porcul este înlocuit cu curcanul ce este gătit în cadrul mesei de Ziua Recunoștinței care precede sărbătoarea Crăciunului. La nivel de superstiții, porcul este considerat un simbol al bogăției sau al norocului.
