Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fostul președinte chilian Sebastian Pinera a murit într-un accident de elicopter

Sebastian Pinera, fostul președinte chilian, a murit într-un accident de elicopter, potrivit Ministerului local de Interne.

Pinera avea 74 de ani și a avut două mandate în fruntea statului sud-american. Nu au fost făcute publice detalii despre cauza accidentului, care a avut loc în sudul țării.

Agenţia naţională de gestionare a dezastrelor din Chile, SENAPRAD, a confirmat că un elicopter s-a prăbuşit în oraşul Lago Ranco din sud şi că o persoană a murit şi alte trei au fost rănite.

Era printre cei mai bogați oameni din Chile

Pinera era pe locul cinci în topul celor mai bogați oameni din Chile, cu o avere estimată la 3 miliarde de dolari. A fost profesor la mai multe universități timp de aproape 20 de ani și consultant pentru Banca Inter-Americană de Dezvoltare și Banca Mondială.

El a condus Chile într-o perioadă marcată de probleme economice și sociale, dar și de pandemie. Au fost decretate 3 zile de doliu, în memoria fostului președinte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE