Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu. Decizia Curții de Apel București este definitivă.
În urmă cu un an, a fost condamnat pe fond la 5 ani și 10 luni de închisoare pt mai multe fapte de abuz în serviciu. Acum, pedeapsa a fost scăzută în apel după ce o parte din fapte, cele comise în perioada 2009-2013, s-au prescris.
Potrivit procurorilor, Florin Secureanu și-a încălcat atribuțiile pe care le avea în calitate de director și a încheiat cu mai multe firme contracte pentru produse fictive sau la suprapreț.
Prejudicul produs spitalului este de aproape 650.000 de lei.
Decizia Curții de Apel în cazul lui Florin Secureanu
”În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art.39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art.45 alin. 3 lit a Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Secureanu Adrian Florin , urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani si 9 luni închisoare sporită cu 11 luni închisoare , în final pedeapsa principală de 3 ani si 8 luni închisoare in regim de detenție şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o durată de 2 ani .
În temeiul art.397 alin.1 Cod procedura penală raportat la art.1357 Cod civil și art.1370 Cod civil obliga inculpații Secureanu Florin Adrian și Tănase Ionuț Valentin la plata în solidar către partea civilă Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a sumei de 140.378,22 lei , reprezentând prejudiciu pentru fapta descrisă la pct.3 din rechizitoriu.
Constata ca din suma de 140.378,22 lei, inculpatul Tănase Ionuț Valentin a achitat suma de 10 000 lei la data de 17.01.2022”, reiese din decizia instanței.
Acuzațille DNA la adresa lui Florin Secureanu
În septembrie 2020, fostul director al Spitalului ”Malaxa”, Florin Secureanu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care două săvârşite în formă continuată.
În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată reprezentantul unor societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, potrivit Agerpres.
Procurorii DNA susțin că Florin Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 - 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de celălalt inculpat.
Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mare faţă de cele de achiziţie.
Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" din Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193 lei.