Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fâșia Gaza, aproape de o catastrofă umanitară. În regiune nu mai este apă și electricitate

Fâșia Gaza este în pragul unei noi catastrofe umanitare, avertizează Organizația Națiunilor Unite. Israelul a răspuns atacurilor grupării Hamas cu o blocadă totală. În regiune nu mai este apă și electricitate, iar livrările de medicamente și produse alimentare au fost sistate.

Localități întregi din Fâșia Gaza au fost transformate în ruine. În patru zile de bombardamente, aproape 500 de femei și copii au murit. Sunt și peste 4.000 de răniți, iar în spitale nu sunt suficiente medicamente și rezerve de sânge. De sâmbătă, în regiune nu au mai ajuns convoaie cu ajutoare umanitare. Asta în situația în care 80 la sută din populația Fâșiei Gaza supraviețuiește din donații.

Au fost sistate alimentarea cu apă și energie electrică în Gaza

Juliette Touma, purtătorul de cuvânt al Agenției ONU de sprijin și lucrări pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat: "Avem 14 centre de distribuție a ajutorului umanitar care și-au sistat activitatea din cauza a tot ce se întâmplă în Fâșia Gaza. Școlile noastre au fost închise și acest lucru are impact asupra educației a cel puțin 300 de mii de copii refugiați palestinieni din Fâșia Gaza. Fâșia Gaza este complet închisă pentru asistență umanitară și personal. Cred că oamenii au suferit prea mult. Pentru mulți oameni din Fâșia Gaza, aceasta este a șaptea oară când trec printr-un conflict."

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a spus că Israelul are tot dreptul să se apere de atacurile teroriștilor Hamas, dar a atras atenția că unele decizii ale Tel Avivului încalcă dreptul internațional. Oficialul european a menționat că Uniunea Europeană va continua să sprijine poporul palestinian.

Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe: "Noi vom monitoriza cum sunt cheltuite fondurile trimise, statele Uniunii Europene vor face la fel. Majoritatea covârșitoare a statelor membre consideră că trebuie să sprijinim în continuare Autoritatea Palestiniană. Acordul privind plățile nu ar trebui amânat în acest moment critic, pentru că și poporul palestinian suferă."

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, până acum, peste 180.000 de oameni au fugit din Fâșia Gaza. Este cel mai mare val de refugiați după bombardamentele din 2014, când 400.000 de oameni au plecat din regiune. Mai sunt însă zeci de mii de oameni cărora le este aproape imposibil să se refugieze. Singura vamă prin care pot pleca este mereu blocată de mașini care sunt verificate cu strictețe de autoritățile egiptene. Pe lângă asta, în Fâșia Gaza este o mare criză de combustibil.

Oamenii care au mai rămas sunt disperați: "Ne-au strămutat pe noi și familiile noastre. Nu știm unde să mergem. Nu mai avem ce îmbrăca, nu mai avem ce mânca. Ne-am cheltuit toți banii. Eu mi-am pierdut și actele".

Înainte de începerea războiului din Israel, în Fâșia Gaza locuiau 2,3 milioane de oameni. Este unul dintre locurile din lume cu cea mai mare densitate a populației, de peste patru mii de oameni pe kilometru pătrat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE