Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fake news demontat: refugiați ucraineni, acuzați că au incendiat o casă în Germania

Un clip în care putem vedea o casă în flăcări a circulat în mediu online, iar cei care au distribuit clipul au susținut că refugiații ucraineni ar fi incendiat locuința, în Germania. 

Imaginile înșelătoare au fost distribuite de mii de ori pe diverse platforme de socializare în limbile rusă, germană și bulgară.

Cei care au manipulat imaginile au susținut că acestea ar fi fost publicate de tabloidul german Bild. În videoclip apare și o femeie care plânge și se presupune că este fiica proprietarului imobilului. Utilizatorii susțin în mod fals că refugiații ucraineni au dat foc clădirii după ce au încercat să ardă un steag rusesc.

Redactorul-șef al tabloidului german Bild, Timo Lokoschat, a declarat pe Twitter că ziarul nu a publicat niciun astfel de videoclip: "Adevărul este că Bild nu a scris niciodată acest reportaj. Acesta este un fals complet."

O investigație suplimentară a arătat că filmarea cu incendiul unei case datează de câțiva ani, chiar  înainte de începerea războiului din Ucraina.

Videoclipul inițial a fost publicat pentru prima dată pe YouTube în 2013, când o clădire a luat foc în satul german Walluf - la aproape 300 de kilometri distanță de locul în care s-a afirmat că refugiații ucraineni ar fi dat foc casei.

Mai mult, imaginile cu femeia plângând au fost, de asemenea, partajate pentru prima dată în ianuarie 2021, cu câteva luni înainte ca milioane de oameni să fugă de pe teritoriul ucrainean.

Deși clipul provine dintr-o știre Bild - un interviu în care femeia explică faptul că mama ei a decedat și casa ei a fost apoi incendiată - acesta nu face nicio referire la refugiații ucraineni.

Peste 700.000 de persoane care au fugit din cauza războiului din Ucraina au fost înregistrate în Germania până la jumătatea lunii mai, potrivit Registrului Central al Cetățenilor Străini din Germania.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE