Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Extrădarea lui Julian Assange în SUA, decisă de o instanță din Marea Britanie. Fondatorul WikiLeaks, acuzat de spionaj

Un tribunal din Marea Britanie urmează să ia, luni, decizia finală în cazul extrădării lui Julian Assange în Statele Unite. Fondatorul WikiLeaks ar urma să fie judecat în cazul scurgerii de documente secrete americane, după 13 ani de lupte în instanță și arestări, relatează agenția Reuters.

Doi judecători din cadrul Înaltei Curți de la Londra urmează să decidă dacă instanța este mulțumită cu asigurările primite din partea Statelor Unite, potrivit cărora Julian Assange nu va fi condamnat la pedeapsa cu moartea și ar putea invoca dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de primul amendament al Constituției americane dacă ar fi judecat în SUA, sub acuzația de spionaj.

Avocații fondatorului WikiLeaks au precizat că, în 24 de ore de la pronunțarea hotărârii, Julian Assange, ar putea fi transportat cu avionul în Statele Unite, ar putea fi eliberat din închisoare sau dosarul său ar putea fi tergiversat din nou, după mai multe luni de lupte în instanță.

"Am impresia că în această fază se poate întâmpla orice. Julian ar putea fi extrădat sau ar putea fi eliberat", a declarat soția sa, Stella, săptămâna trecută, conform sursei citate.

Stella Assange a afirmat că soțul ei spera să fie prezent în sala de judecată pentru audierea decisivă.

Motivul pentru care SUA îl acuză de spionaj pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

WikiLeaks a făcut publice sute de mii de documente militare americane clasificate despre războaiele Washingtonului din Afganistan și Irak, precum și o numeroase de telegrame diplomatice. Aceasta a fost considerată una dintre cele mai mari breșe de securitate din istoria Armatei americane.

În aprilie 2010, organizația fondată de Assange a publicat o înregistrare video clasificată care scotea la iveală că zeci de oameni, printre care doi angajați ai agenției Reuters, au murit în 2007, în urma unui atac lansat de un elicopter american.

Autoritățile americane vor să îl judece pe Assange sub 18 capete de acuzare, aproape toate în baza Legii privind spionajul. Consideră că demersurile sale prin intermediul WikiLeaks au afectat securitatea națională și au pus în pericol viața agenților.

Numeroșii săi susținători la nivel mondial consideră că urmărirea penală este o parodie, un atac la adresa jurnalismului și a libertății de exprimare și o răzbunare. Apelurile pentru renunțarea la caz au fost lansate de la grupuri pentru drepturile omului și unele organisme media, până la premierul australian Anthony Albanese și alți lideri politici.

Julian Assange, arestat încă din 2010

Julian Assange a fost arestat pentru prima dată în Marea Britanie în 2010, în baza unui mandat de arestare emis de Suedia, în urma unor acuzații de abuzuri sexuale care au fost ulterior retrase. De atunci, el s-a aflat în diferite situații; în arest la domiciliu, s-a ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra timp de șapte ani și a fost încarcerat din 2019 în închisoarea de maximă securitate Belmarsh, în ultimul timp în așteptarea unei decizii privind extrădarea sa.

"În fiecare zi, de la 7 decembrie 2010, el a fost într-o formă sau alta de detenție", a declarat Stella Assange, care a făcut inițial parte din echipa sa juridică și care s-a căsătorit cu el la Belmarsh în 2022.

Dacă Înalta Curte de la Londra va decide că extrădarea poate continua, căile de atac ale lui Assange în Marea Britanie sunt epuizate. În schimb, avocații săi spun că se vor adresa imediat Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a solicita de urgență o decizie pentru a bloca expulzarea până la o judecată completă a dosarului său de către această instanță la o dată ulterioară.

Pe de altă parte, dacă judecătorii vor respinge argumentele SUA, atunci Assange va avea posibilitatea de a face apel în cazul extrădării sale, motiv pentru care el ar putea fi audiat abia anul viitor.

De asemenea, este posibil ca judecătorii să decidă că la termenul de luni ar trebui să se analizeze nu doar dacă poate face apel, ci și conținutul acestui apel. Dacă îi dau dreptate în aceste circumstanțe, Assange ar putea fi eliberat.

Stella Assange a declarat că, indiferent de rezultat, va continua să lupte pentru libertatea sa. Dacă va fi eliberat, ea vrea să îl urmeze în Australia sau oriunde ar fi în siguranță.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE