Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Ce înseamnă declanșarea 'Mașinii de agitație', după moartea lui Navalnîi: "Există multe motive de frică"

Cum ne opunem lui Vladimir Putin? Aceasta pare să rămână întrebarea principală pe care și-o pun rușii de rând sau cei care nu agreează regimul de la Kremlin, după doi ani de la momentul în care liderul rus a declanșat războiul din Ucraina.

Cum pot fi convinși rușii să i se opună lui Vladimir Putin

Ultimul mare opozant al lui Putin, Alexei Navalnîi, a murit pe 16 februarie într-o închisoare din partea arctică a Rusiei, iar decesul său a dus la declanșarea ultimului proiect pe care îl avea disidentul.

De implementarea acestuia se ocupă Yana, o rusoaică stabilită în Paris, care este coordonatoare a echipei FreeNavalnîi din Franța.

Yana, coordonator Free Navalnîi Franța: "Mi s-a recomandat să plec din Rusia când a început războiul, pentru că lucram în echipa lui Navalnîi, în Ekaterinburg. Pentru mine, era un pericol. Așa că, în cele din urmă, am plecat după jumătate de an de la începutul războiului.

În diverse perioade am fost și voluntară, am lucrat, adică au fost relații complicate. Nu am apucat să-l cunosc personal pe Alexei Navalnîi. M-am trezit dimineața, m-au sunat alți activiști din Franța și am aflat la telefon despre deces.

Moartea lui înseamnă că trebuie să intensificăm munca, să sunăm mai mult oamenii, să facem informare politică, în general, să depunem mai mult efort și să lucrăm cu adevărat la proiectul lui Alexei Navalnîi, cel pe care a reușit să-l plănuiască atunci când era în viață."

Yana pune în aplicare "Mașina de agitație", ultimul proiect al lui Alexei Navalnîi

Proiectul pe care îl administrează Yana se numește "Mașina de agitație", o idee care este menită să însămânțeze în mințile rușilor de rând nevoia de a "scăpa" de Vladimir Putin. Demersul este cu atât mai dificil cu cât, imediat după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, regimul lui Vladimir Putin "a rupt" țara de la internetul global și a conectat-o la așa-zisul internet suveran.

Prin acest proiect, Yana precizează că voluntari din toată lumea sună în Rusia și vorbesc cu ruși pe care încearcă să-i convingă să participe la diferite acțiuni de protest.

Yana, coordonator Free Navalnîi Franța: "Este unul dintre proiectele lui preferate. 'Mașina de agitație' înseamnă să apelezi la alți oameni. Orice persoană din orice colț al Pământului poate să sune în Rusia oricând și să vorbească cu un rus, să-l 'agite' împotriva lui Putin, împotriva războiului.

Nu știu de unde luăm numerele de telefon, dar este posibil ca ele să fie generate automat. Avem un departament IT care a dezvoltat acest program, nu știu chiar totul. Specialiștii, voluntarii pentru 'Mașina de agitație', marketerii, scenariștii, au dezvoltat un chestionar foarte bun, care se adaptează la respondent.

Mai întâi, aflăm de la om unele informații minime, cum ar fi ce statut are, dacă lucrează sau dacă învață, câți ani are și în ce regiune locuiește. Mai departe, aflăm care este problema din Rusia modernă care îi deranjează cel mai mult. Apoi voluntarul întreabă ce părere are, dacă Guvernul Rusiei se descurcă cu problema indicată de el. Și apoi continuă conversația cu persoana respectivă, oferim informații pe subiectul care o interesează pe acea persoană.

De asemenea, programul 'Mașina de agitație' propune în mod constant subiecte de discuție, întrebări care, conform specialiștilor care alcătuiesc chestionarul, ar fi interesante pentru respondenți. Ideea este că ieșim din sfera informațională din Rusia. Sunăm persoana, intrăm pur și simplu în viața sa, în sfera sa informațională și discutăm despre ceea ce o îngrijorează. Și îi oferim acțiuni care să încurce regimul lui Putin.

Eu coordonez campania Free Navalnîi în Franța. Propun voluntarilor și susținătorilor din Franța să se înregistreze în programul 'Mașina de agitație', îi ajut pe voluntarii de aici să se adapteze, să învețe să o folosească, să depășească teama de a suna persoane necunoscute și așa mai departe. Deci, mai degrabă, promovez programul 'Mașina de agitație'.

Răspunsurile lor sunt diverse. În principal, oamenii sunt interesați de o viață normală, obișnuită, îi preocupă prețurile, problemele și întrebările lor de zi cu zi. Dar, indiferent cine răspunde și orice răspunde, în timpul apelului, mi se pare crucial să găsești cheia către inima lui.

Rezultatul discuției cu respondentul poate fi diferit. În cazul unei persoane care îl susține pe Putin sau războiul, succesul discuției este într-un fel. În cazul altei persoane care îl susține pe Navalnîi, rezultatul discuției va fi altul. Acestor oameni le propui acțiuni diferite. Acum, deoarece va avea loc protestul 'Navalnîi împotriva lui Putin', pe 17 martie, ne străduim să informăm pe toată lumea să vină la alegeri la prânz și să voteze împotriva lui Putin, după aceste apeluri, pentru că avem aceste informații."

Eu nu știu viața fără Putin, iar rușii trăiesc o tortură permanentă, în frică, sărăcie și lipsă de perspective.

-Yana

Yana, coordonator Free Navalnîi Franța: "Percepția mea este subiectivă, nu pot afirma, în baza a câteva sute de apeluri, că am o părere complet formată dacă rușii îl susțin pe Putin sau nu. Oamenii pot minți în timpul conversației, acest lucru este vizibil când o persoană nu are o anumită coerență în răspunsuri.

Desigur că se tem. Eu mă tem de regimul lui Putin. Sunt în Franța, dar cu toate acestea, mă tem. Există o anchetă, activitatea seviciilor speciale ale Federației Ruse nu este atât de sârguincioasă, așa cum ar putea părea pentru unii. Există multe motive de frică, există mulți oameni care lucrează în acest sistem."

De ce luptați împotriva lui Putin?

Yana, coordonator Free Navalnîi Franța: "Cred că pornește de la o anume valoare internă. Pot aduce unele argumente raționale, începând de la faptul că foarte mulți oameni din Rusia trăiesc foarte, foarte rău și se tem.

Asta mă mișcă profund, eu sunt născută într-o regiune rusească, sunt dintr-un oraș foarte mic și aș dori să fie mai bine, aș dori ca războiul să se încheie. Îmi displace, urăsc moartea, nu suport suferințele oamenilor, torturile la care sunt supuși rușii, nu doar tortura fizică din subsoluri, ci și cea emoțională, frica, sărăcia permanentă, lipsa de perspective. Toate acestea sunt cu adevărat o mare tortură pentru mulți ruși. Eu nu știu cum e o viață fără Putin. Nu i-am prins pe ceilalți președinți."

Discursul lui Vladimir Putin, din Parlamentul rus, nu a fost o noutate pentru nimeni, în ceea ce privește subiectele pe care le-a abordat. Liderul de la Kremlin a ținut să sublinieze teme pe care le-a mai discutat.

Rusia nu se consideră vinovată pentru războiul din Ucraina, a susținut Putin. Liderul de la Kremlin a acuzat statele vestice de începerea conflictului și susține că Occidentul încearcă să atragă Rusia într-o cursă a înarmării.

El mai spune că Moscova va face tot posibilul pentru a încheia războiul și a eradica nazismul din țara vecină. Discursul a avut loc cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia, la care este de așteptat ca Putin să câștige al cincilea mandat de șase ani.

Durata discursului a fost singura noutate, deși mulți așteptau să se exprime cu privire la solicitarea de ajutor din regiunea transnistreană. Nu a menționat nici măcar o dată Tiraspolul. A fost mai degrabă un mesaj electoral, care vine și în ajunul unui eveniment important în Rusia, înmormântarea lui Alexei Navalnîi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE