Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Emmanuel Macron speră să obţină de la Biden scutiri pentru industriaşii europeni penalizaţi

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care va efectua o vizită de stat la Washington săptămâna viitoare, intenţionează să obţină de la omologul său american Joe Biden scutiri pentru industriaşii europeni penalizaţi de o legislaţie americană, a anunţat vineri preşedinţia franceză, relatează AFP, citată de Agerpres.

Planului masiv de investiţii (Inflation Reduction Act) al Statelor Unite include subvenţii generoase, în special pentru vehiculele electrice, dar care nu vor fi plătite decât pentru produsele fabricate în SUA. "Ne putem imagina că administraţia americană acordă scutiri pentru o serie de industrii europene, poate pe modelul a ceea ce acordă deja pentru Mexic sau pentru Canada", a declarat un consilier al preşedintelui Macron.

Şeful statului francez nu are programată nicio întâlnire cu omologul sau rus Vladimir Putin, înaintea vizitei sale de stat în Statele Unite, a indicat Palatul Elysee. Emmanuel Macron va sosi marţi seara la Washington pentru o vizită de stat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE