Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Natalitatea în România, în scădere. Emanciparea populației, principala explicație

Numărul copiilor născuți în România continuă să scadă de la un an la altul, iar criza sanitară cauzată de pandemia Covid-19 continuă să aibă efecte demografice. Asta arată cele mai noi date de la Institutul de Statistică.

În primele cinci luni ale lui 2022, în România s-au născut puțin peste 80 de mii de copii, cu aproape 20 de mii mai puțin față de aceeași perioadă a anului 2012. Statisticile ne arată că au fost mai puține nașteri și față de anul trecut: cu aproximativ 13 mii mai puține.

Ridicarea restricțiilor impuse de pandemie

Numărul de decese a fost mai mare decât numărul de nașteri, atât în luna mai a acestui an, cât și în mai anul trecut. Principalele cauze de deces sunt boli ale aparatului circulator și respirator, și tumorile, arată INS.

În luna mai au fost oficiate cu 1.276 mai multe căsătorii față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea are legătură și cu ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19.

Sociologul Adina Vlad a vorbit la Euronews România despre acest fenomen.

„Ambele fenomene au explicație în emanciparea cumva a populației, tinerii decid să facă copii mai târziu, dacă decid sa facă, se concentrează pe dezvoltare personală, pe carieră, si atunci găsesc multă plăcere în asta și amână începerea unei familii, care înseamnă și responsabilități multiple dincolo de capacitatea lor de a gestiona respectivele responsabilități.”

Sporul natural negativ și fenomenul de emigrare sunt cele două motive ale îmbătrânirii populației,

„Vorbim despre o stare de spirit foarte scăzută un negativism pronunțat care este generat nu doar de pandemie, ci de faptul că nu se mai termină crizele astea exact acesta este modul în care oamenii se exprimă în cercetările pe care le facem. Pur si simplu sunt epuizați de tot ce li s-a întâmplat în ultimii ani.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE