Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elon Musk și premiile controversate de un milion de dolari pentru alegători. Avertismentul Departamentului de Justiție al SUA

Departamentul Justiţiei din Statele Unite l-a avertizat pe magnatul Elon Musk, susţinător al candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, în privinţa premiilor de câte un milion de dolari acordate alegătorilor, semnalează miercuri presa americană preluată de dpa.

Instituţia a refuzat să comenteze informaţia, precizează agenţia.

Conform unor surse ale televiziunilor CNN şi NBC, Comitetul de Acţiune Politică (PAC) America al lui Musk a fost informat că premierea ar putea constitui o încălcare a legii electorale americane. PAC America îl suţine pe Trump.

La sfârşitul săptămânii trecute, Musk promisese că va premia zilnic cu un milion de dolari câte un alegător înregistrat în statele unde rezultatul alegerilor este indecis, până în 5 noiembrie când are loc scrutinul prezidenţial. Sunt eligibili cei care semnează o petiţie privind "libertatea de exprimare şi dreptul de a deţine arme".

Încălcarea legii electorale americane

Conform legislaţiei electorale din SUA, este interzis să fie plătiţi alegătorii pentru a vota sau a se înregistra.

Musk a explicat că premiile au rolul de a atrage mai mult atenţia asupra petiţiei. El a înmânat în weekend primele cecuri de câte un milion de dolari în Pennsylvania, unde competiţia electorală este dintre cele mai strânse, iar rezultatul este deosebit de semnificativ, deoarece statul respectiv desemnează 19 electori din cei 270 în colegiul care determină câştigătorul următorului mandat la Casa Albă.

Criticii iniţiativei, cum ar fi profesorul de drept Rick Hasemn de la Universitatea California din Los Angeles, consideră o problemă faptul că pot primi premiile doar alegătorii înregistraţi, ceea ce s-ar putea interpreta ca un stimulent pecuniar pentru înregistrare.

Potrivit ziarului Washington Post, un grup de foşti procurori şi oficiali guvernamentali i-a scris luni procurorului general al SUA, Merrick Garland, cerându-i să ancheteze demersul lui Musk. Publicaţia a confirmat că Garland a primit scrisoarea, dar a refuzat să spună dacă va declanşa anchete împotriva miliardarului sau a PAC America.

Musk a contribuit deja cu donaţii de milioane de dolari pentru campania lui Trump, iar candidatul republican a sugerat recent că dacă va câştiga alegerile l-ar putea numi pe miliardarul care controlează compania Tesla, producătoare de vehicule electrice, platforma socială X şi firma aerospaţială SpaceX la conducerea unei comisii pentru revizuirea finanţelor Statelor Unite. Trump a susţinut că Musk ar urma să reducă cheltuielile guvernamentale.

Averea lui Musk - estimată la 240 de miliarde de dolari, cea mai mare din lume - constă în primul rând din acţiuni la Tesla. Magnatul se plânge frecvent de cerinţele presupus excesive ale autorităţilor privind această companie şi SpaceX.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE