Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elena Lasconi: Decizia CCR este ilegală, imorală, zdrobește însăși esența democrației: votul”

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a declarat că decizia Curții Constituționale prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale „este ilegală, imorală și zdrobește însăși esența democrației”.

Lasconi a condamnat „cu tărie” hotărârea judecătorilor CCR care, în opinia ei, „au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani”

„Astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, poporul român, adevărul și legea vor prevala și îi vor găsi vinovați de distrugerea democrației noastre. Nu este vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți țara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorința poporului român, fie că ne place sau nu din punct de vedere legal și legimitim.

Nouă milioane de cetățeni români atât din țară, cât și din diaspora și-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voința lor. Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură și negocieri de culise într-o democrație.”, a afirmat Lasconi.

Lasconi: Putin râde de felul în care puterea politică de la București a gestionat aceste alegeri.

„Știu că aș fi câștigat și voi câștiga pentru că poporul român știe voi lupta pentru el, că îl voi uni într-o Românie mai bună. Voi apăra democrația noastră. Nu voi abandona.

Condamn cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi. Cred că au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea!.

Decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește însăși esența democrației - votul. O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin.

Cu toții am văzut deja cum Putin râde de felul în care puterea politică de la București a gestionat aceste alegeri”, a mai spus șefa USR.

Lasconi: „Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin”

„Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Ajunge! Felul în care propaganda rusească s-a răspândit necontrolat în țara noastră este o problemă foarte gravă care trebuie să aibă consecințe.

Însă trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere de la un capăt la altul și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem.

Voi câștiga președinția României pentru că românii știu acum că voi lupta pentru ei și pentru democrația noastră. Voi lupta să mă asigur că adevărul și libertatea vor triumfa.

Dumnezeu să-i ajute pe români. Dumnezeu să ne ajute”, a precizat Lasconi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE