Valul de caniculă persistă și astăzi în România. Arșița a ajuns în aproape toată țara. Vestul și sud vestul țării se află sub cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile vor ajunge și la 40 de grade Celsius. Există și un cod galben de caniculă, valabil până pe 28 iulie.
Meteorologii avertizează că disconfortul termic este foarte accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Valul de căldură a pus stăpânire pe toată Europa și este o consecinţă directă a crizei climatice. Oamenii de știință susțin că emisiile cu efect de seră au crescut atât ca durată și frecvență, cât și ca intensitate.
Efectele medicale ale caniculei
”Corpul uman nu prea tolerează temperaturi atât de mari. Adaptarea la căldură este o problemă. Căldura mare nu înseamnă doar efectele soarelui asupra organismului, adică arsurile. Dacă stăm în căldură foarte mult timp sunt niște probleme. Apar dureri de cap, din cauz căldurii, putem să avem stări de greață din cauza expunerii mari la căldură, sunt și persoane care fac frisoane și uneori chiar febră și de asemenea poate apărea o intoleranță alimentară.
Cel mai important pe caniculă e să ne hidratăm foarte bine, să nu mâncăm dacă nu ne este foame, dacă alegem alimente să le alegem pe acelea care sunt bogate în lichide, astfel încât să ne țină de foarte sete decât de foame, să bem lichide cât se poate de multe, putem ajunge la 3,5-4 litri pe zi. Apă, dar și alte lichide care să conțină și săruri.
E o problemă și noaptea, pentru că metabolismul e foarte jos când se odihnește. E bine să fie mai răcoare, somnul e tulburat, putem avea insomnii, deschidratarea de peste zi poate duce la cârcei și să ne doară picioarele.”, a declarat Sandra Alexiu, președinte al Asociației Medicilor.