Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ecusonul cu inteligență artificială și laser care ar putea deveni o alternativă la smartphone. Cât costă dispozitivul

Humane, o companie de tip start-up înființată de doi foști angajați ai Apple, a lansat oficial AI Pin, un dispozitiv asemănător unui ecuson care ar putea deveni un înlocuitor al unui smartphone. Chiar dacă nu dispune de un ecran, este dotat cu inteligență artificială și poate integra numeroase funcții pe care le poate afișa datorită prin laser, relatează publicația Bloomberg.

Dispozitivul dispune de un sistem magnetic prin care se poate atașa de haine. Potrivit producătorului, AI Pin va costa avea un preț de pornire de 699 de dolari, la un abonament lunar de 24 de dolari ce va oferi convorbiri telefonice și internet nelimitat. Acest dispozitiv va fi disponibil începând cu data de 16 noiembrie.

Compania Humane, înființată de Imran Chaudhri și Bethany Bongiorno, a anunțat că va încheia un parteneriat cu rețeaua de telefonie mobilă T-Mobile, cu Microsoft și cu OpenAI în domeniul inteligenței artificiale.

"Pentru tehnologia pe care o primiți, ne-am propun să ținem ștachetă sus în ceea ce privește stabilirea prețului la un nivel pe care îl considerăm accesibil. Întotdeauna vor exista îmbunătățiri în timp în ceea ce privește reducerea costurilor”, a declarat Bongiorno, directorul executiv al Humane, într-un interviu acordat Bloomberg TV.

Pasionații de tehnologie și de inteligență artificială au urmărit evoluția Humane, după ce confondatorii Chaudhri și Bongiorno, care sunt soț și soție, au înființat compania în 2018. Oficialii au fost discreți în ceea ce privește activitatea, cu câteva excepții.

În aprilie, Chaudhri a făcut o demonstrație a dispozitivului în cadrul unei conferințe TED. În septembrie, ”ecusonul” a fost purtat de modele, precum Naomi Campbell, la Săptămâna Modei de la Paris.

Dispozitivul AI Pin dezvoltat de Humane este conceput pentru a înlocui în cele din urmă un smartphone. Planul de abonament vine cu un număr de telefon propriu și nu trebuie să fie asociat cu un telefon. Acest gadget nu are ecran, iar oamenii vor interacționa cu el prin voce, touchpad, gesturi sau prin ridicarea unor obiecte. De asemenea, dispune de un proiector laser care poate emite text pe mâna utilizatorului.

Chaudhri a lucrat 20 de ani în cadrul companiei Apple și a coordonat divizia ce a elaborat meniul ecranului principal al telefoanelor iPhone. Bongiorno s-a numărat printre principalii dezvoltatori de software pentru produse precum iPhone, iPad și, ulterior, Mac, și a făcut parte din echipa fondatoare a iPad.

Totodată, Chaudhri și Bongiorno au recrutat în echipă și alți foști angajați ai Apple, inclusiv pe directorul de tehnologie, Patrick Gates, care a fost anterior director principal de inginerie la compania din Cupertino, California.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE