Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ducesa de Sussex, Meghan Markle a vorbit despre originile sale nigeriene. Prințul Harry, a jucat volei cu veteranii nigerieni

Meghan, soția prințului Harry, a vorbit despre originile sale nigeriene, chiar în timpul vizitei în țara africană. Iar prințul Harry a jucat volei cu mai mulți veterani. Ducii de Sussex se află pentru prima dată în Nigeria pentru a vorbi despre importanța sănătății mintale. 

Meghan Markle a vorbit despre originile sale nigeriene în cadrul unui eveniment despre femeile care au funcții de conducere. Ea a fost întrebată ce a simțit după ce a descoperit că este nigeriană în proporție de 43%. Mai mult, ducesa de Sussex a vorbit despre Nigeria ca fiind țara ei. 

Meghan Markle, ducesă de Sussex: ”Când am făcut testul genetic și am aflat despre originea mea, primul lucru pe care l-am făcut a fost, evident, să o sun pe mama mea. Am vrut să văd dacă știa despre acest lucru. Cred că prin faptul că e afro-americancă e inevitabil să nu știe atât de multe despre origini, despre trecut, despre locul de unde ne tragem. A fost interesant pentru amândouă să descoperim mai multe și să înțelegem ce înseamnă asta cu adevărat.”

Soția prințului Harry a vorbit și despre cum femeile în roluri puternice pot deveni modele pentru altele. 

Meghan Markle, ducesă de Sussex: ”Deseori constat că, indiferent de călătoriile pe care le-am făcut, indiferent dacă este vorba de Nigeria sau de o altă țară din lume, de multe ori, atunci când femeile ating apogeul succesului, ele pleacă. Dar trebuie să te întorci acasă, trebuie să reprezinți cel puțin o față familiară pentru ca următoarea generație să spună: „Oh, ea seamănă cu mine, și eu pot fi așa”.”

Ducii de Sussex s-au întâlnit și cu mai mulți veterani nigerieni. Ba mai mult, prințul Harry a jucat volei cu ei, așezat pe podea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE