Donald Trump refuză încă o confruntare cu democrata Kamala Harris. Republicanul spune că a început deja votul în avans pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, astfel încât un nou duel electoral este tardiv.
Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, a acceptat să participe la o nouă dezbatere pe 23 octombrie, la postul de televiziune CNN.
„Problema cu o altă dezbatere e că este prea târziu. Votarea a început deja. A avut șansa unei dezbateri la FOX ( Fox News n.red). Știți, Fox ne-a invitat și am tot așteptat, dar ne-au refuzat. Au refuzat-o. Dar acum vrea să facă o dezbatere chiar înainte de alegeri cu CNN pentru că pierde foarte mult. E ca un luptător. Ea vede sondajele, vede ce se întâmplă. Pierde greu, dar este ca un luptător care intră în ring și este făcut knock-out. Primul lucru pe care îl spune este: ”Vreau o revanșă. Vreau revanșa.
Este prea târziu pentru a mai face una. Mi-ar plăcea în multe feluri, dar e prea târziu. Votarea e în desfășurare”, a declarat Donald Trump, potrivit AP.
Prima confruntare dintre cei Donald Trump și Kamala Harris a avut loc la începutul lunii. Sondajele de opinie arată o bătălie foarte strânsă pentru Casa Albă, cei doi candidați fiind umăr la umăr.
- Afirmații și aberații. Ce adevăruri au spus Trump și Harris, în dezbatere și unde au exagerat până la ridicol
- Cronometrul dezbaterii Harris-Trump. Câte minute de discurs au avut cei doi candidați
- Alegeri SUA 2024. Totul despre dezbaterea Trump-Harris: fără public, fără notițe și cu microfonul tăiat cât vorbește contracandidatul
Alegerile prezidențiale din Statele Unite vor avea loc marți, 5 noiembrie 2024.