Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump cere Israelului să pună capăt războiului din Fâșia Gaza. ”Trebuie să revenim la normalitate şi la pace”

Fostul președinte american Donald Trump, candidat al Partidului Republican la scrutinul prezidențial organizat în noiembrie în Statele Unite, a declarat că Israelul trebuie să pună capăt rapid războiului din Fâșia Gaza împotriva grupării Hamas.

”Trebuie să termine cu asta. Trebuie să termine ceea ce au început. Trebuie să o facă", a afirmat joi Donald Trump, în emisiunea prezentatorului de radio conservator Hugh Hevitt, potrivit agenției dpa, citată de Agerpres.

"Terminaţi cu asta, şi terminaţi-o repede, pentru că trebuie să revenim la normalitate şi la pace", a insistat fostul lider de la Casa Albă.

Trump critică Israelul pentru că publică imagini ”odioase” cu războiul din Fâșia Gaza

Întrebat dacă mai este ”100% de partea Israelului”, Donald Trump nu a oferit un răspuns clar, notează sursa citată. De asemenea, Trump a vorbit despre efectul pe care îl au imaginile cu războiul din Gaza, difuzate de armata israeliană pe Internet.

"Publică cele mai odioase, cele mai oribile înregistrări cu clădiri care se prăbuşesc", a spus Trump. "Şi oamenii îşi imaginează că sunt o mulţime de persoane în acele clădiri, or oameni în acele clădiri, şi asta nu le place", a menționat Trump.

Fostul președinte american a mai spus că nu înţelege de ce Israelul publică astfel de imagini.

”Cred că asta îi face să pară duri. Dar din punctul meu de vedere, nu-i face să pară duri. Ei pierd războiul de PR. Îl pierd la greu”, a afirmat candidatul republican.

Donald Trump critică politica lui Joe Biden în Orientul Mijlociu

În schimb, Donald Trump nu a explicat cum va aborda situaţia complexă a conflictului din Orientul Mijlociu dacă va câștiga un nou mandat de președinte. Cu toate acestea, republicanul a criticat din nou politica lui Joe Biden în Orientul Mijlociu. L-a catalogat pe contracandidatul său democrat drept ”idiot” şi "cel mai tâmp preşedinte pe care l-am avut vreodată".

Războiul din Gaza a fost declanşat de masacrul fără precedent, soldat cu peste 1.200 de morţi, pe care militanţi ai grupării palestiniene Hamas şi ai altor grupări islamiste l-au comis în Israel la 7 octombrie 2023.

Israelul a răspuns cu atacuri aeriene masive şi o ofensivă terestră în Gaza soldate până în prezent cu peste 33.000 de morţi. Având în vedere numărul mare de victime civile şi situaţia catastrofală din Fâşia Gaza, Israelul a fost din ce în ce mai criticat pe plan internaţional.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE