ANAF a anunțat o anchetă internă după apariția informațiilor privind faptul că inspectorii de la Fisc ar fi închis ochii la neregulile descoperite la firmele din grupul Nordis. Între timp, este așteptată decizia instanței în dosarul Nordis. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru Laura Vicol, Vladimir Ciorbă și alți nouă inculpați. Vicol și Ciorbă sunt la acest moment în libertate, după ce ordonanțele de reținere au expirat.
DIICOT: Inspectori ANAF au ascuns neregulile de la Nordis
Patru inspectori ANAF ar fi închis ochii, vreme de trei ani, la neregulile pe care le-au constatat în cadrul firmelor din grupul Nordis. Drept urmare, ANAF a declanșat o anchetă internă prin Direcția Generală de Integritate. Totodată, cei de la ANAF au mai făcut public un detaliu important, și anume că în cursul anului 2024, reprezentanții Nordis s-au întâlnit de 57 de ori cu membri din conducerea instituției.
Astfel, ce se știe la acest moment este că cei patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli. Conduita inspectorilor a ieșit la iveală după ce DIICOT a cerut informații de la ANAF cu privire la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, detalii despre acest caz fiind menționate în referatul prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol - Vladimir Ciorbă, scrie Agerpres.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă așteaptă decizia judecătorilor în dosarul Nordis. Vicol: „Nu am făcut niciun denunț”
Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, așteaptă la acest moment decizia judecătorilor.
Vicol a ajuns deja la sediul Curții de Apel București și a făcut și câteva declarații, precizând, printre altele, că ar fi urmat să înceapă lucrările de construcție - cel puțin pentru o parte dintre apartamentele contractate prin grupul Nordis. Nu s-ar fi întâmplat acest lucru, susține ea, ca urmare a acțiunilor procurorilor, făcând referire la percheziții și la sechestrul pus pe numeroasele bunuri ale firmei. Fosta deputată PSD a mai spus, la sosirea la Curtea de Apel București, și că nu a făcut niciun denunț și că vor fi mari surprize.
„Nu am făcut niciun denunț. Eu merg cu adevăr și dreptate. Sunt avocat și voi fi avocat. (...) După 20 de ani de avocatură, am sperat că, dacă intru în politică, pot să schimb ceva. Prietenii, cu siguranță, i-am ales greșit. Pentru clienții Nordis, nu sunt păgubiți. De luni, dacă nu știau, trebuia să înceapă predarea apartamentelor celor 700 de proprietari. Nu s-a putut face acest lucru, pentru că la DIICOT s-au ridicat calculatoarele firmei, absolut tot, la adunarea creditorilor, de mâine sau de poimâine, urma să fie săptămâna aceasta, trebuiau să fie anunțați, pentru că existau bani în contul firmei, trebuiau să înceapă lucrările de amenajare pentru celelalte. În acest moment totul este blocat.
Eu vă zic doar un lucru: apăsați pe un buton - plătiți la străini, deschideți robinetul de apă - plătiți la străini, tot ce este românesc trebuie distrus”, a declarat Vicol, potrivit Agerpres.
Vicol: Jumătate din salariul meu a fost donat
„Soțul meu mi-a dat bani și am recunoscut acest lucru. Jumătate din salariu, se poate verifica, a fost donat - operații copii, toți pe cei pe care i-am ajutat îi aștept să dea declarații public. Dacă nu, oricum îi voi cita eu ca martori. (...) Cine mă cunoaște știe ce fel de om sunt. În viața vieților mele n-am privit cu dispreț pe nimeni, nici măcar pe cei care mi-au făcut rău”, a mai adăugat ea.