Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Departamentul de Stat din SUA: „Nu putem confirma incidentul din Polonia”

Reprezentantul Departamentului de Stat din SUA a ținut o conferință de presă pentru a comnuica cele mai recente informații cu privire la atacul Rusiei asupra Poloniei, în urma căruia două persoane au murit.

„Desigur că acest subiect este important, va trebui să verificăm ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru s-a întâmplat acum câteva momente, va trebui să treacă ceva timp pentru a stabili cu exactitate faptele. Este important ca partenerii noștri să stabilească ce s-a întâmplat și vom stabili următorii pași. Nu vreau să speculez ceea ce este în mintea președintelui Putin. Cred că acest război este unul nejust care a afectat numeroase vieți, nu doar în Ucraina, dar la nivelul lumii. După cum ați văzut, președintele Zelenski a spus la summitul G20 faptul că președintele Putin nu a făcut decât să atace Ucraina și infrastructura civilă cu o nouă rundă de rachete. Noi susținem în continuare Ucraina și poporul ucrainean, suntem împotriva războiului nejust pe care Rusia îl duce în Ucraina. Vorbim cu mai mulți parteneri, aceste informații abia au apărut nu avem nicio linie de acțiune în acest moment să vă informăm, dar vreau să spun că vom afla cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat Vedant Patel, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Referitor la discuțiile din interiorul NATO cu privire la articolul patru din convenție, Vedant Patel a menționat că acest lucru nu este de luat în calcul în acest moment, ci doar după ce vor apărea mai multe infromații.

„Suntem pregătiți să stăm alături de partenerii NATO și de aliații noștri, dar vreau să fiu foarte clar în acest moment că nu vreau să spun nimic înainte. Nu știm nimic în legătură cu ce s-a întâmplat în Polonia. Informațiile sunt îngrijorătoare, vom ține legătura cu partenerii și aliații noștri pentru a evalua cu exactitate ce s-a întâmplat. Pentru a determina următorii pași. Am văzut aceste rapoarte, lucrăm împreună să aflăm ce s-a întâmplat cu exactitate. Nu putem să confirmăm ceea ce s-a întâmplat, dar vom încerca să aflăm cât mai curând”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE