Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Decizia prin care ChatGPT a fost interzis în Italia, criticată de guvernanți

Vicepremierul italian a catalogat drept excesivă decizia Autorității guvernamentale pentru Protecția Datelor de a interzice temporar accesul la chatbotul ChatGPT pe fondul îngrijorărilor privind confidențialitatea, relatează agenția Reuters.

Compania OpenAI, care este sprijinită de Microsoft, a întrerupt încă de vineri accesul la ChatGPT în Italia, după ce Agenţia naţională pentru protecţia datelor şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibile încălcări ale confidențialității. De asemenea, dezvoltatorii chatbotului nu au verificat dacă utilizatorii au vârsta de cel puțin 13 ani, așa cum a fost solicitat.

Astfel, Italia a devenit prima țară occidentală care ia măsuri împotriva chatbotului ce are la bază inteligența artificială.

”Consider disproporționată decizia autorității care a forțat Chatgpt să blocheze accesul în Italia”, a scris vicepremierul Matteo Salvini, pe Instagram.

Matteo Salvini, după ce ChatGPT a fost interzis în Italia: ”Fiecare revoluție tehnologică aduce mari schimbări”

Salvini, care conduce și Ministerul Transporturilor, a afirmat că decizia autorității este una ”ipocrită” și că este nevoie de bun simț în condițiile în care ”îngrijorările privind confidențialitatea afectează practic toate serviciile online”.

Autoritatea pentru Protecția Datelor din Italia, o instituție care nu se subordonează Guvernului, a refuzat să comenteze mesajul lui Salvini.

De la lansarea sa de anul trecut, ChatGPT s-a bucurat o popularitate mare, ceea ce a determinat concurenții din domeniul IT să lanseze produse similare. Astfel, companiile au integrat acest chatbot sau tehnologii similare în aplicațiile și produsele lor.

OpenAI, care a dezactivat ChatGPT pentru utilizatorii din Italia ca urmare a solicitării agenției, a anunțat vineri că se implică în mod activ pentru a diminua utilizarea datelor personale în dezvoltarea sistemelor sale de inteligență artificială, cum ar fi ChatGPT.

"Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu (agenția italiană de date) și să o instruim cu privire la modul în care sunt construite și utilizate sistemele noastre", au precizat reprezentanții companiei, conform sursei citate.

Interdicția ar putea dăuna afacerilor și inovației la nivel național, a declarat Salvini, adăugând că speră să fie găsită o soluție rapidă și să fie restabilit accesul chatbotului în Italia.

"Fiecare revoluție tehnologică aduce mari schimbări, riscuri și oportunități. Este corect să se controleze și să se reglementeze printr-o cooperare internațională între autoritățile de reglementare și legiuitori, dar nu poate fi blocată", a spus vicepremierul italian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE