Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De la dezastrul submersibilului Titan, la moartea lui Steve Irwin. Cele mai cunoscute 5 accidente tragice din ultimii ani

Zilele acestea întreg mapamondul a urmărit cu sufletul la gură desfășurarea operațiunilor de salvare în cazul submersibilului Titan, dat dispărut în oceanul Atlantic. La bordul submersibilului dispărut duminică în Oceanul Atlantic se află proprietarul companiei care a organizat expediția, un miliardar britanic, un celebru explorator francez, precum și un tată și fiu care aparțin uneia dintre cele mai influente familii din Pakistan.

Aceștia se îndreptau către epava Titanicului, atunci când brusc submersibilul a dispărut de pe radar și a pierdut comunicațiile cu nava mamă. Timp de câteva zile mai multe echipe de salvare au căutat zadarnic submersibilul știind că rezervele de oxigen ale echipajului erau pe terminate. În final, salvatorii au găsit resturi ce aparținuseră submeribilului, în apropierea epavei Titanicului, ceea ce înseamnă că acesta a suferit o implozie, cei cinci pasageri pierzându-și viață.

În ultimii ani au existat mai multe accidente tragice care au implicat persoane cunoscute publicului. Multe dintre acestea s-au produs ca urmare a unor neglijențe și riscuri asumate de victime. Iată care sunt cele mai celebre 5 accidente tragice petrecute în ultimii ani.

Steve Irwin

Steve Irwin a fost un cunoscut prezentator de televiziune australian, cunoscut și sub numele de "Crocodile Hunter" (Vânătorul de crocodili). Irwin a devenit faimos în întreaga lume datorită emisiunii sale "The Crocodile Hunter", difuzată pe Animal Planet. În cadrul emisiunii, el explora și prezenta diferite specii de animale sălbatice, punând un accent deosebit pe reptile, în special pe crocodili.

Pe 4 septembrie 2006, în timp ce filma un documentar subacvatic numit "Ocean's Deadliest" în apropiere de Insula Batt Reef, Queensland, Australia, Irwin a fost înțepat de o pisică de mare în piept. În ciuda eforturilor echipajului de a-l salva, el a murit în urma rănilor suferite.

Kobe Bryant

Kobe Bryant a fost un faimos jucător de baschet american care a jucat în NBA timp de 20 de ani pentru echipa Los Angeles Lakers. Bryant este considerat unul dintre cei mai mari jucători de baschet din toate timpurile. De-a lungul carierei sale, a câștigat numeroase premii și distincții, inclusiv cinci titluri NBA și două medalii de aur olimpice cu echipa națională a Statelor Unite.

Tragedia care a dus la moartea lui Kobe Bryant a avut loc pe 26 ianuarie 2020. El se afla la bordul unui elicopter privat împreună cu fiica sa, Gianna, și alte șapte persoane, în drum spre un meci de baschet. Din cauza ploii slabe și a ceții din acea dimineață, elicopterele Departamentului de Poliție din Los Angeles și cea mai mare parte a traficului aerian au reținute la sol. Se crede că din cauza vizibilității slabe, elicopterul s-a prăbușit pe versantul unui munte, la aproximativ 48 km nord-vest de centrul orașului Los Angeles. Toți pasagerii de la bord și-au pierdut viața.

Paul Walker

Paul Walker a fost un actor american cunoscut în special pentru rolul său din seria de filme "Fast & Furious". Walker a început cariera sa în industria filmului în anii '80, dar a câștigat notorietate în anii 2000 datorită rolului lui Brian O'Conner din seria "Fast & Furious".

Tragedia care a dus la moartea lui Paul Walker a avut loc pe 30 noiembrie 2013. El se afla ca pasager într-un Porsche Carrera GT condus de prietenul său, Roger Rodas. În timp ce se deplasau cu viteză mare în orașul Santa Clarita, California, șoferul a pierdut controlul mașinii și a lovit un copac. Atât Walker, în vârstă de 40 de ani, cât și Rodas, în vârstă de 38 de ani, au fost uciși în impact.

Dean Kronsbein

Dean Kronsbein, un milionar britanic, proprietar al unei companii care producea măști farmaceutice, a murit în 2022 în urma unui accident maritim. Dean Kronsbein se afla la bordul iahtului Amore, împreună cu soția și fiica sa, atunci când ambarcațiunea s-a ciocnit de stânci în largul coastei Sardiniei. Iahtul pe care se afla omul de afaceri britanic ar fi întreprins o manevră evazivă pentru a evita ambarcațiunea Sweet Dragon, deținută la acel moment de fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Mike Hughes

Mike Hughes a fost un cascador american care și-a câștigat notorietate datorită încercărilor sale de a demonstra așa-zisa teorie a Pământului plat. Hughes își construia propriile rachete cu care încerca să se lanseze în spațiu.

Hughes s-a născut pe 9 martie 1956 și a trăit în California, Statele Unite ale Americii. În 2018, Hughes a suferit un accident care îi putea fi fatal însă bărbatul nu s-a lăsat descurajat și în februarie 2020 a încercat o nouă lansare cu o rachetă proiectată tot de el. De data aceasta lansarea avea să ducă la moartea lui Hughes.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE