Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce condamnarea primită de Donald Trump nu-l împiedică să candideze. Cum arată viitorul său politic și ce prevede Constituția SUA

Donald Trump a fost condamnat de o instanță din New York, în procesul Stormy Daniels. Pedeapsa va fi pronunțată pe 11 iulie, iar Trump mai are două căi de atac, însă chiar și așa, această decizie ridică semne mari de întrebare asupra carierei sale politice.

Fostul președinte al SUA, ajuns la 77 de ani, este nominalizarea republicanilor pentru o nouă candidatură, însă ceea ce este surprinzător este că, dacă va fi condamnat la închisoare, el va putea să candideze în continuare.

De ce condamnarea primită de Donald Trump nu-l împiedică să candideze

Constituția americană are puține cerințe de eligibilitate pentru candidații la președinție: să aibă cel puțin 35 de ani, să fie născuți pe teritoriul național și să fi trăit acolo cel puțin 14 ani. Nu există alte reguli care să blocheze candidații care au cazier.

În aceste condiții, deși o eventuală sentință de închisoare nu îi afectează candidatura, ar putea să-i afecteze totuși doar imaginea. Și, evident, opțiunea votanților. Însă subiectul este unul delicat, pentru că nu a existat vreun precedent în istoria SUA. Astfel, fie va pierde votanți, fie va câștiga și mai mulți.

Experții au încercat să răspundă la întrebarea cum arată viitorul politic al lui Trump.

Ștefan Popescu, analist de politică externă: "Verdictul acestui proces va veni pe 5 noiembrie, adică în momentul alegerilor prezidențiale. Avocații săi vor depune apel înainte de 11 iulie, când judecătorul are intenția să pronunțe verdictul final. Iar acest lucru va suspenda pedeapsa care va fi pronunțată de către judecători. Deci este clar că, până în 5 noiembrie, nu va fi dus cu cătușe.

De regulă, dacă nu ai mai avut o condamnare înainte, asta nu se condamnă și se plătește o amendă sau muncă în folosul comunității. Dar este posibil și ca judecătorul să pronunțe o pedeaspă ușor mai severă, mai ales că intră în istoria americană acest judecător. Vă închipuiți că miza procesului este, pe de o parte, politică, având în vedere coincidența cu campania electorală, având în vedere statul unde a fost pronunțată și unde se judecă procesul, unde nu este un teren pro-republican și acest lucru contează și având în vedere mizele personale ale magistraților în cauză, care doresc și ei să se afirme pe un proces istoric.

A reușit (n.r.: Donald Trump a reușit să coaguleze în jurul său o parte din electorat), așa este, dar nu numai pe această temă. Vedeți ce înseamnă și oportunitatea unui proces, pentru că, în momentul în care coincide cu o perioadă electorală, slăbești încrederea în actul de justiție. Vă puteți închipui că, având în vedere cât de polarizată este societatea americană, pentru jumătate dintre americani, 'justiția nu mai există, este un act politic'. Dacă acest lucru este adevărat sau nu, nu mai are nicio importanță.

Mai este o situație și am observat în multe analize americane, deși economia americană merge foarte bine, este o curbă a reindustrializării, situația locurilor de muncă niciodată nu a fost atât de bună și a șomajului, atât de slabă, cu toate acestea, percepția crizei este foarte mare în rândul americanilor. Este motivul pentru care ați văzut că Donald Trump, în ultimele sondaje, este undeva cu două, până la cinci procente deasupra lui Biden, la nivel național.

Iar în ceea ce privește marii electori, el ar câștiga cu 280 de mari electori. În cinci din șase state-cheie, Donald Trump conduce și ați văzut reacția în urma condamnării lui Trump, site-ul de strângere a fondurilor s-a blocat, practic. Contează prezența spoturilor publicitare, toată campania mediatică influențează spiritele, mai ales că stau profesioniști în spatele campaniilor electorale din SUA, poate cei mai buni din lume, asta a explicat toată această dorință de a multiplica fondurile alocate lui Trump. Chiar Nikki Haley, cea care i s-a opus până în ultimul moment, fostă ambasadoare la ONU, și-a anunțat sprijinul pentru Trump."

Verdictul în cazul lui Trump ar putea să dureze chiar câțiva ani

Conform procedurilor, atât procurorii, cât și avocații lui Trump vor prezenta recomandări pentru sentință. Iar biroul de probațiune va întocmi un raport confidențial pentru judecător, cu recomandări.

Însă indiferent de sentința de pe 11 iulie, apelul pe care Trump îl va face în termen de 30 de zile va dura mult până se va judeca, de ordinul lunilor sau chiar anilor. Iar după notificarea de apel, el are la dispoziție șase luni pentru a depune un apel complet la primul departament judiciar din New York.

Există posibilitatea ca pedeapsa să fie menținută, iar asta înseamnă că Trump ar face apel la Curtea de Apel din New York, cea mai înaltă curte apel din statul New York. Iar dacă și această instanță ar menține decizia, Donald Trump are posibilitatea să facă apel la Curtea Supremă a SUA.

Numai că această curte are opțiunea de a accepta sau de a refuza cazul. Pentru a fi sigur că nu va fi refuzat, Trump și avocații săi ar trebui să îi convingă pe judecători că este vorba de o chestiune federală sau constituțională.

De menționat că, dacă devine președinte, Trump nu ar putea să se grațieze singur, pentru că este vorba despre o infracțiune de nivel de stat. El ar avea puterea să grațieze persoane pentru infracțiuni federale, dar nu și pentru infracțiuni de stat.

Infracțiunile de care este acuzat Trump sunt infracțiuni încadrate, în New York, în clasa E, categoria cea mai puțin gravă, și se pedepsesc cu până la patru ani de închisoare. Experții spun că este puțin probabil ca Trump să fie condamnat la închisoare, pentru că este la prima abatere, iar infracțiunea e una non-violentă.

Experții cred că Trump nu ar urma să fie încarcerat

"Cred că judecătorul nu l-ar încarcera doar în aceste circumstanțe. E puțin probabil. De asemenea, având în vedere că este un fost președinte, este păzit de serviciile secrete și este, de asemenea, prezumtivul candidat republican la președinție, cred că o pedeapsă cu încarcerare ar fi foarte dificilă din punct de vedere logistic, dar ar avea și implicații politice pe care cred că judecătorul Merchan ar vrea să le evite. Nu-mi pot imagina că vom vedea un Trump plin de remușcări și de scuze când va veni timpul pentru pronunțarea sentinței.

Judecătorii iau în considerare și prejudiciul cauzat. Pe de o parte, judecătorul Merchan ar putea vedea acest lucru ca pe o neregulă contabilă tehnică, pentru a acoperi un comportament sordid, cauzând doar un prejudiciu minim. Pe de altă parte, el ar putea vedea comportamentul lui Trump ca pe un prejudiciu profund cauzat întregii țări, prin privarea publicului votant de dreptul de a vota în cunoștință de cauză în cele mai importante alegeri naționale", a spus Cheryl Bader, profesoară de drept la Universitatea Fordham, citată de The Guardian.

"Mi-ar plăcea să văd muncă în folosul comunității, ridicarea gunoiului de la metrou", a declarat Karen Friedman Agnifilo, fostă procuroare de rang înalt în Manhattan.

Cătălin Lența, jurnalist Euronews: "Poate să-l încurce sentința, depinde de modul în care va acționa echipa lui Trump în continuare, dar mai mult depinde de modul în care vor acționa alegătorii. Pentru că, la ora actuală, potrivit sondajelor de opinie, Trump și Biden sunt pe muchie unul cu celălalt, e o diferență minimă, care însă se poate schimba.

Ne uităm la sondajele de opinie făcute înainte de această pronunțare a juraților. De exemplu, un sondaj arăta că 53% dintre alegătorii din statele-cheie, cele care decid viitorul președinte, ar refuza să voteze pentru Trump dacă acesta ar fi condamnat.

Un alt sondaj realziat de o celebră casă de sondare și de un post TV spune că 16% dintre cei care îl susțin pe Trump nu l-ar mai vota, în caz de condamnare. Depinde și ce înseamnă această condamnare. Așa cum am văzut anterior, ea poate merge de la amendă până la închisoare. E greu însă de crezut că va face închisoare, pentru că există precedent în SUA. Toți analiștii spun că se uită în urmă, dar nu există un astfel de exemplu în toată istoria SUA, de fost președinte, posibil condamnat, care să și meargă la închisoare.

Nici așa nu i s-ar opri drumul către Casa Albă, pentru că Trump poate să depună jurământul chiar din închisoare. Dar această schimbare de părere în elecroratul republican - și nu în cel mai dur - în state-cheie cum ar fi Pennsylvania sau Wyoming, pot să facă diferența la vot. Am mai văzut alegeri americane câștigate la diferență mică.

Și în România ar fi ridicat întrebări până în ultimul moment, până la anunțare. Câteva mii sau zeci de mii de voturi. Statele acestea cheie cu număr mare de electori, dacă unii dintre ei spun că nu mai au încredere în Trump, a înșelat așteptările, ar putea întoarce soarta alegerilor. Dar nimic nu este deocamdată cert, trebuie să așteptăm decizia din 11 iulie a judecătorului Juan Merchan, să vedem modul în care Trump va reacționa.

Cine nu se așteaptă la un apel? Mai ales că Trump a spus că a fost o vânătoare de vrăjitoare, un proces măsluit, o răzbunare politică. Deci e clar că va folosi toate pârghiile juridice pentru a întârzia cât mai mult decizia. Procesele se pot întinde pe ani de zile. Un eventual proces al lui Trump, un nou proces după o contestare, s-ar putea termina după încheierea unui eventual nou mandat prezidențial.

Că va vota, că nu va vota, că își schimbă reședința sau nu, nimic nu-l împiedică să meargă mai departe în cursă. Liderii republicani încă nu au reacționat la ceea ce s-a întâmplat în tribunal. Probabil își calibrează cea mai bună declarație, în așteptarea deciziei judecătorului și a viitoarelor mișcări ale lui Trump. Dar deocamdată avem două certitudini: doi candidați, unul nominalizat din partea republicanilor și Biden, care urmează să fie și el numit oficial candidatul din partea democraților. Și alegerile americane din 5 noiembrie."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE