Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

În acest dosar penal, unul dintre cele patru în care este vizat, pe 20 mai urma să se deschidă un proces. Însă judecătoarea federală a considerat această dată ca fiind nesustenabilă din cauza numărului de cereri preliminare prezentate instanţei.

Aileen Cannon, magistrată numită de fostul preşedinte, nu a stabilit o nouă dată. Această decizie este un regres pentru procurorul special Jack Smith şi face foarte puţin probabil ca un proces să aibă loc în acest caz înainte de alegerile din noiembrie.

Donald Trump mai este judecat și în alt dosar

Candidatul republican la preşedinţie este în prezent judecat la New York într-un alt dosar, cel privind plăţi suspecte înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

În cazul din statul Florida, Donald Trump este urmărit penal împreună cu doi dintre asistenţii săi personali pentru păstrarea de documente clasificate în reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, după ce a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021. El este acuzat că a compromis securitatea naţională prin păstrarea acestor documente printre care se aflau planuri militare sau informaţii privind armele nucleare, în loc să le predea Arhivelor Naţionale, aşa cum prevede legea.

Donald Trump este acuzat şi de încercarea de a distruge probe în acest caz. Cele mai grele acuzaţii sunt pedepsite cu până la zece ani de închisoare.

Avocaţii săi şi-au înmulţit recursurile pentru a amâna desfăşurarea unui proces în acest caz.

Vizat de patru proceduri penale separate, inclusiv cel pentru care se prezintă la proces din 15 aprilie la New York, Donald Trump denunţă în mod repetat o "vânătoare de vrăjitoare" organizată de administraţia democrată pentru a-l elimina din cursa prezidenţială.

Dacă ar fi fost ales din nou, Donald Trump ar putea, după ceremonia de învestire din ianuarie 2025, să dispună abandonarea celor două proceduri federale împotriva sa: cazul investigat în Florida, precum şi cel desfăşurat în capitala Washington pentru acuzaţii de tentative ilegale de a modifica rezultatele alegerilor prezidenţiale câştigate de Joe Biden în 2020.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE