O nouă taxă ar putea deveni obligatorie pentru români în următoarea perioadă: taxa pe carbon pentru încălzirea locuințelor și pentru autovehiculele personale. Măsura este pregătită deja la nivelul Uniunii Europene și chiar delegația FMI, care a vizitat zilele trecute România, a făcut recomandarea pentru introducerea unei astfel de taxe sau a unor accize suplimentare pe combustibilii fosili.
Asociația Energia Inteligentă a făcut câteva calcule care ne arată cât vor evolua prețurile dacă aceste măsuri vor fi aplicate.
Costurile cu încălzirea cresc
Introducerea unei taxe pe carbon în sectorul de construcții, la un preț al carbonului de 80 de euro pe tonă, se va traduce în costuri suplimentare pentru încălzirea locuințelor. Astfel, pentru un apartament cu două camere vom scoate din buzunar cu 800 de lei mai mult în fiecare an, în timp ce pentru un apartament cu patru camere vom plăti cu 1.200 lei în plus.
Pentru o casă de locuit taxa va ajunge la 2.400 lei pe an. Cele mai lovite vor fi însă locuințele care se încălzesc cu lemne – pentru că ele vor ajunge să plătească cu aproape 4.700 de lei pe an în plus.
Costurile cu încălzirea vor crește cu 26% în urma aplicării acestei taxe și vor ajunge la 3.900 lei pe an pentru un apartament cu două camere, la aproape 5.900 de lei pentru apartamentele cu patru camere și la aproape 12.000 de lei pentru case. Cele mai afectate vor fi locuințele încălzite cu lemne pentru că ele vor suporta o creștere de 48 de procente, adică un cost anual de peste 14.000 de lei.
Încălzirea locuințelor produce emisii de dioxid de carbon pe baza cărora au fost calculate taxele. Acestea variază între 2 tone de dioxid de carbon pentru un apartament cu două camere și până la 6 tone pentru o casă de locuit, pe parcursul unui an.
Costurile cu încălzirea vor fi resimțite mai puternic în mediul rural
Costurile cu încălzirea vor fi resimțite mai puternic în mediul rural decât în urban – creșterea fiind de 10%, respectiv 8%.
Însă nici drumurile cu mașina personală nu vor fi scutite de această taxă. O mașină Dacia Logan emite aproximativ 2 tone de carbon la circa 15.000 de km parcurși. Costurile pentru acest carbon vor fi de 800 de lei, astfel cheltuielile cu carburantul ar putea ajunge la 7.600 lei pe an.