Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Criza umanitară se acutizează în Fâșia Gaza. Crucea Roșie Română: Apa și alimentele sunt pe terminate. Asistăm doar la începutul unei catastrofe

Situația a peste un milion de civili palestinieni se acutizează în Fâșia Gaza, iar Egiptului trebuie să se implice pentru a facilita deschiderea unui ”coridor umanitar permanent, nu așa cu târâita cum s-a făcut până acum”, a declarat Adrian Halpert, director al organizației Crucea Roșie Română, în direct la Euronews România. De asemenea, el a avertizat că ”nu se poate face absolut nimic”, pentru cei aproape 230 de cetățeni români care au cerut evacuarea din Fâșia Gaza, ”atâta timp cât Egiptul nu permite ieșirea lor”.

În direct la Euronews România, Adrian Halpert a evidențiat că toate presiunile exercitate de liderii importanți și de organizații internaționale nu au avut ”niciun rezultat” pentru a soluționa criza umanitară din Fâșia Gaza.

Vorbim despre o același stadiu despre care discutăm de 22 de zile fără niciun rezultat. Vedem în continuare că nu s-a întâmplat absolut nimic semnificativ în zonă.

Deschiderea acelui firav coridor umanitar nu putem să o trecem în dreptul lucrurilor semnificative. Cele peste 100 de camioane care au intrat până acum sunt insuficiente pentru 1,2 milion de oameni care au migrat din nordul Fâșiei Gaza spre sudul regiuni.

Disperarea civililor din zonă este absolut de înțeles, după cum ați văzut cu depozitul acela care a fost luat cu asalt, pentru că pur și simplu ceea ce a ajuns la ei până acum este insuficient pentru nevoile lor”, a declarat director al organizației Crucea Roșie Română.

Halpert a explicat că ”într-un camion pot fi aduse ajutoare pentru circa 1.000 de oameni, pentru o săptămână”, iar ajutoarele umanitare transportate de cele aproape 100 de camioane au venit în sprijinul a aproape 100.000 de persoane.

”Până la 1,2 milioane de oameni mai este foarte mult. E adevărat că nu toți cei 1,2 milioane de oameni au nevoie de ajutoarele respective, însă mai mult ca sigur că jumătate din ei au nevoie.

Știm că apa este pe terminate, alimentele de bază sunt pe terminate. Vorbim despre medicamente, despre dotările din spitalele din Gaza.

Înaintea de izbucnirea conflictului militar din data de 7 octombrie, intrau cam circa 300 de camioane cu ajutoare umanitare pe zi, pentru că era nevoie de ajutoare umanitare și înainte de data de 7 octombrie, când s-a declanșat conflictul militar, dat fiind faptul că Fâșia Gaza este sub o blocată de ani de zile.

Vă dați seama acum, când vorbim despre această migrare masivă de populație ce înseamnă 100 - 150 de camioane care abia au reușit să intre de la începutul conflictului”, a mai precizat Adrian Halpert, la Euronews România.

Crucea Roșie Română: ”Nimeni nu spune că Egiptul ar trebui să primească un milion de oameni”

Este absolut necesară și foarte importantă este implicarea și deschiderea Egiptului spre lărgirea și deschiderea acestui coridor umanitar permanent, nu așa cu târâita cum s-a făcut până acum.

Prin acel coridor umanitar trebui să poată intra subiecte ajutoare umanitare care să permită ajutorarea cetățenilor masați în sudul Fâșiei Gaza.

În al doilea rând, ar trebuie să permită evacuarea din zonă acelor cetățeni care au nevoie de ajutor sanitar imediat. Vorbim despre bolnavii cronic care nu mai au tratament și despre răniții în acest confllict care au nevoie de acest ajutor sanitar pe care nu-l pot primi în Fâșia Gaza.

Nimeni nu spune poziția Egiptului că nu poate accepta o deschidere completă a graniței pentru toți refugiații.

Nimeni nu spune că Egiptul ar trebui să primească un milion de oameni, însă măcar această empatie să aibă, măcar această deschidere umanitară și până la urmă să accepte să joace conform legilor umanitare internaționale și să deschidă această graniță pentru cei aflați în strictă necesitate”, a mai menționat directorul organizației Crucea Roșie România.

Adrian Halpert: ”Două milioane de oameni vor fi prinși la mijloc între o graniță închisă ermetic și mii de tancuri care intră în orașele lor”

În caz contrar, ne-am putea afla abia la începutul acestei catastrofe, să ne închipui ce s-ar putea întâmpla în cazul în care Israelul va declanșa preconizata operațiune militară masivă la sol în Gaza, concomitent cu faptul că în zona de sud a Fâșiei Gaza granița rămâne închisă și practic două milioane de oameni vor fi prinși la mijloc între o graniță închisă ermetic și mii de tancuri care intră în orașele lor.

Din păcate, asistăm doar la începutul unei catastrofe din acest punct de vedere. Este necesară implicare ONU; SUA care să facă presiuni asupra statelor din zonă; asupra Israelului și a Egiptului, în primul rând care să încerce rezolvarea acestei situații umanitare

Civilii nu au nicio vină în acest conflict. Ar trebui să fie respectate de ambele părți Convenția de la Geneva și legile umanitare internaționale”, a mai explicat el.

Sute de români, blocați în Gaza: ”Atâta timp cât Egiptul nu permite ieșirea lor din Fâșia Gaza, nu se poate face absolut nimic”

”Din câte am înțeles mai este vorba despre circa 230 de cetățeni care au solicitat evacuarea către România. Guvernul român este pregătit să asigure evacuarea, dar atâta timp cât Egiptul nu permite ieșirea lor din Fâșia Gaza, nu se poate face absolut nimic.

Și Crucea Roșie este pregătită să-i preia pe acești oameni, așa cum i-a preluat și pe ostaticii care au fost eliberați de către gruparea Hamas”, a concluzionat Halpert.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE